Zi crucială în Italia pentru formarea unei noi alianţe de guvernare

Miercuri este zi decisivă în Italia în ce priveşte formarea unui nou guvern, după trei săptămâni de criză politică urmând să se decidă fie un acord de coaliţie între Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi Partidul Democrat (PD, centru-stânga), fie convocarea de noi alegeri de către preşedintele Sergio Mattarella, transmite AFP.

După tensiuni puternice, dialogul a fost reluat marţi între M5S şi PD în tentativa de formare a unei noi coaliţii de guvernare, după destrămarea celei dintre Cinci Stele şi Liga lui Matteo Salvini. PD şi M5S au prevăzut să se reunească miercuri din nou pentru a negocia un program comun şi repartizarea posturilor ministeriale, acesta fiind acum şi principalul obstacol. PD a renunţat să se mai opună reînvestirii premierului în exerciţiu Giuseppe Conte, însă fără a o declara oficial.

Marţi, M5S a pus presiune, cerând un 'OK formal' pentru menţinerea lui Conte, care se bucură de multă popularitate în Italia. Giuseppe Conte a primit marţi un sprijin nesperat din partea preşedintelui american Donald Trump, care a declarat despre el că speră că 'va rămâne prim-ministru'. Conte 'a reprezentat Italia cu forţă la G7. Îşi iubeşte ţara şi lucrează bine cu Statele Unite', a scris Trump pe Twitter. Potrivit presei, PD ar fi cerut, în contrapondere la acceptarea lui Conte, să aleagă un anumit număr de ministere, printre care cel al Economiei şi cel al Externelor. O altă problemă este soarta actualului vicepremier şi lider al M5S, Luigi Di Maio, a cărui poziţie este foarte slăbită.

M5S a dezminţit că Di Maio ar fi cerut Ministerul de Interne, condus în prezent de Salvini. În ce-l priveşte, PD refuză ca M5S să-şi plaseze unul din lideri în funcţia de vicepremier, considerând că, dacă postul de prim-ministru îi va reveni lui Conte, apropiat de M5S, adjunctul acestuia nu poate fi decât un social-democrat. Preşedintele Mattarella va primi miercuri partidele politice, în ordinea crescătoare a ponderii lor parlamentare, încheind cu M5S. El a prevenit deja că, dacă nu îi va fi prezentat un acord de 'majoritate solidă', va decide o revenire la urne, o perspectivă deloc îmbucurătoare în condiţiile în care Italia este marcată de o uriaşă datorie publică şi de stagnare economică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel