Zi decisivă în Parlament. Mii de români urmează să fie despăgubiți

Marți, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege cu privire la accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor pentru despăgubiri ale cetățenilor care au abandonat imobile în Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa.

Actul normativ a fost adoptat cu 280 de voturi "pentru" şi 14 abţineri şi urmează să fie trimis Preşedintelui României, la promulgare. Proiectul de lege fusese aprobat de Guvernul României în 26 iunie 2014.

Proiectul prevede că singura măsură compensatorie este despăbubirea, a cărei plată se efectuează în ordinea cronologică a emiterii hotărârilor comisiile județene, în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de cinci ani, începând din 2015. ANRP va emite, în baza legii, titluri de plată care se vor plăti de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere. Dacă suma ce trebuie plătită este mai mică de 20.000 de lei, va fi achitată integral. Dacă depășește această sumă, cuantumul unei tranșe anuale nu poate fi mai mic de 20.000 de lei. 

În plus, legea mai prevede eliminarea procedurii de retransmitere a dosarelor la comisiile județene. ANRP va soluționa dosarele în care s-au formulat contestații și va stabili cuantumul despăgubirilor. Vor fi suplimentate locurile de muncă din structura organizatorică a ANRP cu 20, pentru a accelera și eficientiza procesul de despăbubire. 7.800 de dosare așteaptă să fie soluționate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel