Zi DECISIVĂ pentru Dinamo. Răspunsul lui Badea

Zi decisivă pentru Dinamo în ceea ce privește stadionul. Fostul acționar, Nicolae Badea va trebui să ia o decizie privind modernizarea arenei.

Acesta trebuie să decidă astăzi dacă este de acord cu semnarea unui act adițional care să permită reconstrucția stadionului. Fără acordul său, autoritățile nu pot demara lucrările, iar stadionul riscă să nu fie renovat până la Euro 2020.

Contractul, semnat pentru o perioadă nedeterminată, poate fi reziliat doar cu acordul ambelor părți.

Lucrurile s-au precipitat marţi, când Clubul Sportiv Dinamo al MAI a anunţat că nu se poate demara renovarea stadionului Dinamo de către Compania Naţională de Investiţii, din cauză că ACS FC Dinamo București, aparținând fostului finanțator al grupării de fotbal, Nicolae Badea, ar urmări doar retragerea bunurilor şi suspendarea utilizării stadionului, nu şi cedarea sarcinilor, informează Realitatea TV.

Stadionul Dinamo face parte din cele patru arene din Capitală care trebuie modernizate pentru EURO 2020, alături de Ghencea, Giuleşti şi Arcul de Triumf.

În prezent, între CS Dinamo și Nicoale Badea există un contract prin care lui Badea i s-a cesionat stadionul, iar dacă acest contract nu va fi anulat, stadionul nu poate fi modernizat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel