Marți este o zi importantă pentru Victor Ciorbea. În prezența preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu şi a Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, el depune, marți dimineață, jurământul pentru funcția de Avocat al Poporului la Salonul Oficial al Senatului.
În 15 aprilie, în ședința de plen, Victor Ciorbea a fost ales Avocat al Poporului, cu 306 voturi "pentru" și două "împotrivă". El a fost susținut de PSD în această funcție. Liberalii, din a căror tabără face parte Ciorbea, nu au participat la ședința de plen, alăturându-se altor două partide absente: PDL și PP-DD.
Mandatul lui Ciorbea va fi de cinci ani de la data numirii sale, putând fi reînnoit o singură dată. Funcția de Avocat al Poporului este crucială în sistemul politic românesc. Avocatul Poporului este singurul care poate contesta ordonanțele de urgență ale Guvernului la Curtea Constituțională. Fără o contestație la Curtea Constituțională, ordonanțele de urgență sunt publicate în Monitorul Oficial și intră în vigoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News