Marți este o nouă zi plină în justiție. Monica Iacob Ridzi, Relu Fenechiu, Șerban Brădișteanu, Gheorghe Coman și Mihai Necolaiciuc sunt așteptați în fața instanței.
Deputata PP-DD Monica Iacob Ridzi este acuzată de DNA că a acordat mai multe contracte fară licitație unor companii private. Ea ar fi săvârșit infracțiunile în perioada în care a deţinut funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului. Procurorii o acuză că a prejudiciat ministerul cu 650.000 de euro.
Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare în dosarul “Transformatorul” în luna iulie. A făcut recurs și urmează ca marți să afle decizia DEFINITIVĂ. Procurorii DNA l-au acuzat că a vândut, prin firmele sale, transformatoare şi întrerupătoare uzate drept produse noi către compania Electrica Moldova, în perioada 2002-2005. Prejudiciul este estimat la aproape 7 milioane de lei.
Medicul Șerban Brădișteanu așteaptă verdictul în dosarul în care este judecat pentru abuz în serviciu şi luare de mită. La ultimul termen, procurorii au cerut condamnarea la ZECE ANI de închisoare și menținerea sechestrului pe bunurile acestuia. Medicul a fost trimis în judecată în 2007, când a fost acuzat că ar fi primit mită aproape 4 milioane de euro de la o firmă ce distribuia produse medicale, în schimbul trucării unor licitații privind achiziționarea de aparatură medicală pentru penitenciare. Prejudiciul produs Ministerului Justiţiei s-ar ridica la 9,1 milioane de euro.
Deputatul Gheorghe Coman este acuzat de procurorii DNA că a primit peste 3000 de lei mită pentru a-l menţine în funcţie pe şeful DSV Buzău. Când au intervenit anchetatorii, parlamentarul a fugit cu maşina, dar a fost fost prins 12 ore mai târziu.
Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc a fost trimis în judecată pentru deturnare de fonduri. Procurorii DNA susțin că el a ordonat achiziții ilegale în valoare de 18 milioane de euro. În același dosar a mai fost deferită justiției și Viorica Olaeru, fost director al Direcției Economice în cadrul CNCFR. Pentru a recupera paguba, procurorii au dispus luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor imobile ale celor doi, din România și SUA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News