Publicitate
Vrei să știi care sunt avantajele muncii pentru Traian Băsescu? Nu te gândi la salariul Andreei Pora, că nu-l știu. Dar, uite, un exemplu simplu: afli primul ce dosare are în lucru Parchetul și poți să dai pe prima pagină o exclusivitate. Evenimentul Zilei a aflat înaintea lui Cristian Tabără că pe numele acestuia s-a deschis un dosar de viol/pedofilie.
Evenimentul Zilei scrie că directorul Departamentului Film al TVR este acuzat de o fetiță de 12 ani, care a reușit să convingă Poliția să trimită dosarul către procurori. Copilul este fiica unei prietene a lui Tabără, mai multe amănunte nu sunt oferite cititorilor. În schimb, fosta soție a vedetei, de care s-a despărțit acum 20 de ani, sugerează că acesta va aduce certificate medicale care să-i susțină nevinovăția. Cu alte cuvinte, e impotent. Doamna Gender (așa o cheamă, cum ar veni sex, masculin sau feminin, în engleză) mai spune că nici căsătoria ei cu Cristi nu s-a consumat, din același motiv. Nasol. Nici măcar un caz de preot acuzat de pedofilie nu au românii, ca italienii, căci Tabără doar a absolvit Teologia, nu a apucat să fie hirotonisit. Lăsând gluma la o parte, să notăm că în lumea presei se observaseră de ceva vreme gusturile ciudate ale realizatorului tv. Îi cam plăceau... informațiile. Deși la TV se ocupa de cărți și excursii, Tabăra obișnuia să participe la reuniunile șefilor SRI cu presa sau la seminarii din acest domeniu. Aterizarea într-o funcție tare la TVR, după ce ratingul l-a despărțit de mogulul Sârbu, e pusă de mulți pe seama acestei pasiuni. E posibil ca atacul devastator să fie, de fapt, o reglare de conturi între Servicii? Cine știe? Cert este că un mobil ar exista: Tabără conduce un departament care rulează fonduri imense. Cine cumpără filmele difuzate de TVR nu e orișicine. Dar cine le va cumpăra de acum înainte?
Libertatea ne anunță că 6 sataniști au fost condamnați pentru uciderea ritualică a 4 adolescenți, în Rusia. Părinți, stați liniștiți! La noi, sataniștii nu se ating de adolescenți, ci ucid ritualic bătrânii: mai cu un TVA, mai cu o scumpire la gaze.
Elevul porno, Dudu Steel, susține în Libertatea că ”Bote n-a făcut în viața lui sex cu o femeie”. Relația cu blonda lui Bote e o invenție pentru presă, zice Dudu că i-ar fi mărturisit un prieten homosexual. Sanchi. Psihologii or să vă dea statistici: 99% din impotenți spun că ei n-au probleme, au venit pentru un prieten. Așa și Dudu, cică a auzit de la unul din tabăra adversă. Zi, mă băiatule, cinstit, de unde cunoști problema omului, că nu te dă afară de la serviciul tău de filme X. Abia că te avansează, la excepțional, în domeniul filmelor XXX.
Tot tabloidul ne dă vestea că englezoaica de 285 de kile, intitulată cea mai grasă femeie din Marea Britanie, a mâncat carne până a murit. Păcat. Dacă mai trăia, poate apuca Băsescu să tragă un shoot-ing cu fata, în rolul bugetăriței care călărește un contribuabil pricăjit, interpretat de Cristian Preda. Deși, cu cei 15.000 de euro de la Bruxelles, eu zic că se va întrema el, până la viitoarele alegeri europarlamentare.
Fiindcă nu strică niciodată părerea unui expert, Libertatea îți spune ”Unde le place femeilor să fie sărutate”. Mare lucru în plus față de ceea ce știam, nu am aflat: urechi, ceafă și, ce banal, față. În schimb, există și ”Locuri unde ar trebui să o săruţi doar după ce întrebi: înainte de a o săruta pe picioare şi pe fund ar trebui să ştii dacă îi place acest lucru”. Ce întrebări își pune lumea, în privat, e treaba ei. Pe mine mă interesează ce se întâmplă la bugetari. De pildă, dl Sever Voinescu, înainte să-i prezinte raportul dlui Băsescu, îl întreabă dacă îi place?
România ar putea ajunge să plătească salariile raționalizat, ne avertizează Gândul. Cum se striga pe vremuri la coadă: Dați mai puțin, să ajungă la toată lumea! Ăsta ar fi ”cel mai rău scenariu posibil”. În cel mai bun caz, scăderea economică nu va depăși 3 la sută din PIB. Cum ar fi să te întrebe doctorul: ce alegi, o SIDA sau puțină ciumă? Vezi, n-am spus cancer, fiindcă e expresia lui Băsescu și nu vreau să-mi pierd cititorii aflați la pensie.
O tipă de la România Liberă, Alexandra Jeleș, îi face concurență Mădălinei Chițu, de la Gândul, atacând în zona de life style. Astfel, ea ne spune că în SUA sunt companii care dau recompense angajaților ca să se lase de fumat sau să scadă în greutate. Vrăjeli. Eu știu că în SUA cele mai multe companii dau altceva: dau afară! Puțin le pasă de ce fumează omul sau de colesterol, când ele abia mai rezistă crizei. Mofturile astea de fițe țineau până în 2008, când a plesnit bubble-ul. Acum, mai prind la câte un propagandist ca Turturică, editorialistul care nu știe cum s-o mai scalde când îl întreabă lumea ce face Boc cu salariile și Băsescu cu Boc.
Adevărul a constatat că piesele Mădălinei au fost difuzate de 121 de ori la Radio Romania și au cam lipsit de la alte posturi, înainte de tragedie, în vreme ce Lady Gaga a beneficiat de 2.295 de clipuri TV şi 1.280 de difuzări la radio. Balanța s-a schimbat doar după moartea artistei. Șșt! Dacă sinuciderea asigură audiență, să nu-i dăm, Doamne ferește, vreo idee lui Boc. Știi doar că e mort după apariții pe sticlă.
Puterea a descoperit că Vlădescu plătește peste 1 milion de euro pentru măturatul birourilor dintr-un bloc de 8 etaje, unde stă o instituție din subordinea sa. Vorba vine că plătește Vlădescu, de fapt Vlădescu încasează, de plătit plătește bugetul Finanțelor, adică noi. Ce să-i faci, curățenia costă, iar măturatul trebuie să fie temeinic. Finanțele sunt pline de gunoaie- văd asta de fiecare dată când merg la Fisc!
Revista VIP scrie că Dan Diaconescu are un apartament de lux, în Constanța, într-un bloc care ar putea s-o ia la vale în orice moment, fiindcă a fost construit pe un teren instabil. Mai precis, pe un maldăr de moloz rezultat de la demolările din vremea lui Ceaușescu. Și crezi că asta îl sperie? OTV a locuit 10 ani într-un bloc cu bulină, fără să mai spun că postul în sine e construit pe moloz și demolări.
Jurnalul Național constată cu satisfacție că un pedelist a fost arestat pentru trafic de influență. Din păcate e un amărât de consilier din Timișoara (dacă îl putem considera amărât pe unul care cere 8000 de euro pe o intervenție). Mai e ceva până se ajunge la capo di tutti capi: un tur-două de scrutin și, poate, o renumărare.
Apropo de ce scrie Jurnalul: mai ții minte anunțurile care împânziseră Bucureștii? ”Vând teren la Corbu, ideal vilă plajă!”. Dacă ai pus botul, ai luat țeapă: armata a ocupat plaja, scrie JN, pentru radare NATO, iar tipii de la cadastru au acceptat două intabulări ale aceluiași teren. Care o fi, poate, al tău, dar cred că nu-l vei putea elibera fără să se activeze articolul 5, pe baza căruia s-a ocupat, recent, Afganistanul. Singura soluție ar fi să-i cedezi drepturile litigioase, iau iarăși la întâmplare un exemplu, capului mafiei lui Adrian Năstase. Îți scoți bani de un concediu, iar omul își obține o compensare cu un teren din Mamaia, pe care își ridică un hotel. Să ai tu unde te duce la mare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu