Publicitate
Cică Geoană nu a vrut să comenteze zvonurile despre boala lui Băsescu, dar i-a recomandat un medic, să fie, că nu se știe niciodată. Nu-mi dau seama de ce s-a gândit taman la Sinescu.
Iată cum cade Gândul în capcană și titrează ”Boc l-a ascultat pe Berceanu: Să geamă ăia cu Q7“. E drept că titlul m-a atras, gândidu-mă la tot felul de perversiuni și la proxenetism. Când colo, despre ce era vorba: ”Cei care deţin mai multe clădiri vor fi taxaţi suplimentar. În plus, Guvernul a luat în seamă şi îndemnul lui Radu Berceanu "să geamă ăia cu Q7" şi a mărit impozitele pe autovehicule. Chiar dacă la începutul săptămânii prevederile fuseseră eliminate din proiectul de modificare a Codului Fiscal, după două zile Guvernul a aprobat supraimpozitarea celor care deţin mai multe clădiri şi majorarea taxelor pentru autovehicule”. Nu degeaba a rămas CTP-ul la Dacie. Fraierii. Nu s-au prins că impozitul e pe persoană fizică, deci toți șmecherii, care au mașinile și vilele pe firmă, o să geamă doar dacă-i dor dinții, de la berea prea rece din Monte Carlo. E drept că Funeriu are Jaguarele pe numele lui, dar pe el îl bagă Melania Mandas Vergu într-un proiect european și s-a scos: le vopsește, le face RAR-ul și le schimbă uleiul pe banii UE.
Evenimentul Zilei, care lăuda ieri medicamentele românești și indiene, ieftine, astăzi a descoperit că la Casa de Asigurări se fac șmenuri, favorizând anumiți producători, prin noua listă de compensare. De fapt, EvZ a descoperit un comunicat al celorlalți producători, din tot acest război al comunicatelor reținând doar un lucru: încă n-au venit indicațiile de la șeful ziarului, dacă e bine sau rău. Asta ne arată că Băsescu este echidistant. Dacă a hotărât să nu mai comunice cu presa, nu mai vorbește nici cu EvZ.
Libertatea are vise erotice:” Iulia Tăbăcaru, fosta iubită a mijlocaşului Cristi Tănase nu se dă cu una cu două. Astfel, pentru o apariţie pe podiumul de modă, „bomba sexy" cere organizatorilor un tarif destul de piperat. Pretenţiile Iuliei au crescut, aceasta solicită suma de 500 de euro pentru o prezentare de modă, un tarif asemănător cu al fotomodelului internaţional, Naomi Campbell”. Cred că doar 500 de euro nu va lua Naomi nici când va avea 80 de ani, două schimbări de sex și mustață. Iar Iulia va primi banii ăștia pe o prezentare doar dacă i se întâmplă același lucru.
Adevărul a mai găsit un moș care stă pe malul Siretului și se roagă, de fiecare dată când plouă, să nu vie apa să-i ia tot. Din nefericire, nu are scăpare. Anul ăsta, în Moldova au venit și apa, și Boc.
Tot așa scrie și Puterea: țărănistul Ion Diaconescu ar cam trebui să aducă bani de-acasă, fiindcă guvernul a micșorat alocația foștilor deținuți politici. Ziarul scrie că Băsescu a condamnat comunismul, iar Boc condamnă anticomunismul. Bine că s-a antrenat puțin la lopată. Poate iese Udrea premier și-l trimite să sape la Canalul Dunăre-București.
Nici Boureanu nu mai doarme noaptea, după ce a citit Click. S-o sune pe Udrea, să stea de vorbă. Ce scrie Click? ” Cristian Boureanu şi frumoasa sa soţie, Valentina Pelinel, au făcut împreună şi prin terţi mai multe credite bancare. Surse bancare ne-au dezvăluit că în noiembrie 2007, cei doi soţi au luat de la Volksbank un credit pentru investiţii personale în valoare de 414.000 euro. Tot atunci, fratele şi cumnata politicianului, Constantin şi Irina Boureanu, au semnat cu aceeaşi bancă un contract de 660.000 euro, Cristian şi Pelinel fiind trecuţi în contract codebitori. Lovit de criză, deputatul nu şi-a putut achita cele două credite, iar banca a sesizat corpul executorilor bancari la începutul lunii trecute”. Einsteine, ai greșit, frate! Iată că există Dumnezeu pe lumea asta !
Click ne dă și o veste din lumea tabloidelor, care ar putea să intereseze Libertatea : Bild scrie că Naomi Campbell chelește. Așa Iulio, tată, țin-te tare, că a venit și vremea ta!
România Liberă ne dă ”10 ponturi pentru a avea o vacanță ieftină”. N-am putut trece de primul pont: ”Plănuiește-ți vacanța din timp”. Așa au făcut și bugetarii care, în decembrie trecut, s-au pregătit să trăiască bine, la Mangalia. Acum a venit Vlădescu și i-a surprins cu o superofertă. Cine dracu se gândea să-și facă rezervare pentru vreo doi ani de vacanță? Și sfaturile 7 și 10 sunt tari: ”Alege să stai oriunde, dar nu la hotel” și ”Cumpără mâncare de la supermarket”. Perfect, asta fac și eu, acasă.
Jurnalul Național remarcă o victorie a lui Oprescu: ”Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a dat verdictul în cazul litigiului juridic dintre societatea Sedesa Obras y Servicios SA şi Primăria Capitalei. Municipalitatea a avut câştig de cauză, firma spaniolă fiind obligată să returneze cele şase milioane de euro, bani daţi în avans pentru începerea lucrărilor în Centrul Istoric”. Cu banii pe care nu-i mai dă în Centru, Oprescu poate cumpăra 10 ceasuri aurite sau o fântână cântătoare. Și o familie de castori, care să se înmulțească în Herăstrău, ca un etern avertisment la adresa malpraxisului din stomatologie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu