Mai mulți suporteri din Tunisia au distrus cabina postului de televiziune Wataniya, aruncând cu pietre și mai multe obiecte. Doi ziariști au fost răniți, iar postul de televiziune a amenințat că se gândește să nu mai difuzeze meciuri de fotbal.
Televiziunea publică tunisiană Wataniya a ameninţat luni că nu va mai difuza meciuri din campionatul naţional de fotbal după ce doi ziarişti au fost răniţi în incidentele care au avut loc la partida ce a opus două dintre cele mai mari echipe din această ţară, informează AFP.
Mai mulţi suporteri ai echipei Etoile Sportive du Sahel au luat la ţintă tribuna presei, la meciul de duminică împotriva lui Club Africain, din etapa a 21-a de campionat.
Huliganii au distrus cabina postului Wataniya, singurul canal care deţine drepturile de difuzare a campionatului naţional, iar doi comentatori au fost uşor răniţi, a indicat purtătorul de cuvânt al canalului, Elyes Jarraya.
Potrivit purtătorului de cuvânt, fanii, furioşi din cauza arbitrajului, au aruncat cu pietre şi alte obiecte înspre ziarişti pentru a protesta împotriva unui gol marcat de Club Africain în repriza a doua, dintr-un penalty contestat.
Watanya a condamnat aceste atacuri "devenite frecvente împotriva personalului şi a echipamentelor" sale şi a cerut măsuri de securitate pentru apărarea ziariştilor, în lipsa cărora "va fi nevoită să renunţe la acoperirea meciurilor care nu prevăd protecţia cerută".
Sindicatul ziariştilor tunisieni (SNJT) a denunţat "cu fermitate acest atac" şi le-a cerut autorităţilor şi Federaţiei tunisiene de fotbal să ia măsurile necesare pentru "a le asigura ziariştilor protecţia adecvată împotriva atacurilor recurente comise împotriva lor pe stadioane".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu