Antrenorul francez își dorește să-l antreneze în Madrid pe conaționalul său.
Publicitate
Zinedine Zidane nu se înțelege cu conducerea clubului său pentru a-l aduce pe mijlocașul de 210 milioane euro, Paul Pogba, pe Bernabeu, conform The Sun.
Antrenorul madrilenilor a vorbit cu conaționalul său când erau amândoi în vacanță, în Dubai, și vrea cu disperare să-l aducă pe francez la Real Madrid din ianuarie, a scris Marca.
Problema este una de ordin financiar, fiindcă președintele clubului, Florentino Perez, l-ar lua mai degrabă mai ieftin pe Christian Eriksen, de la Tottenham, în perioada de transferuri din iarnă. O alternativă la Pogba și Eriksen este și mijlocașul lui Ajax Amsterdam, Donny van de Beek.
Conducerea lui Real Madrid nu este de acord cu Paul Pogba, pe care directorii îl văd nepotrivit pentru clubul madrilen, mai ales în contextul unei reveniri în topul Europei.
Venirea lui Pogba la clubul său de vis ar mai avea două consecințe, una fiind un salariu de 15 milioane de euro pe an, foarte mare pentru un singur jucător. Cealaltă consecință presupune că jucătorii tineri care încearcă să se integreze la echipa mare nu vor mai avea șansa de a juca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu