Zilele babei sau Baba Dochia, între legendă și obiceiuri

Primăvara începe cu zilele babei sau Baba Dochia, peste care se suprapune sărbătoarea creştină a Sfintei Muceniţe Evdochia. Potrivit legendei, zilele babei corespund cu zilele de urcuş ale Dochiei cu oile la munte, urcuş dedicat morţii şi renaşterii sezoniere a zeiţei agrare şi a timpului calendaristic în preajma echinocţiului de primăvară.

Legendele Dochiei ne introduc în lumea specifică satului vechi. Nelipsitele tensiuni dintre soacră, Baba Dochia, şi nora, sunt valorizate ingenios pentru a reda opoziţia dintre Anul Vechi care moare şi Anul Nou care se naşte, dintre iarnă şi vară, frig şi căldură, sterilitate şi fertilitate.Obiceiurile şi practicile magice de înnoire a timpului se concentrează în prima zi a ciclului, 1 martie, numită zonal Dochia, Marta, Mărţişor, şi în ultima zi, la moartea Dochiei, 9 martie, numită Moşi, 40 de Sfinţi.

Baba Dochia era în concepţia arhaică celebrată ca divinitate maternă, agrară şi lunară. Luna însăşi, ca zeitate, avea o semnificaţie malefică, fiind prototipul femeii capricioase, care patrona noaptea, iarna şi frigul, spre deosebire de Soare, zeitatea paternă, înţelegătoare, patronul zilei, verii şi al vieţii. Zilele babei semnificau lupta dintre forţele întunericului şi ale luminii, între noapte şi zi.

Despre Baba Dochia tradiţia populară spune că a pus rămăşag cu omătul şi cu frigul că ea este mai voinică decât ei. Frigul s-a întărâtat, baba şi-a pus cele nouă cojoace şi frigul n-a avut ce-i face. Când a început să ningă, baba şi-a întors un cojoc pe dos şi tot ea a fost cea mai tare. Tot schimbându-se vremea, baba a început să-şi lepede din cojoace. Lepădând câte unul, în fiecare zi, a rămas fără nici unul şi a îngheţat, transformându-se în stană de piatră.

Socotite periculoase, zilele babei Dochia prilejuiau efectuarea unor rituri de divinaţie privind mersul timpului şi soarta omului: 'cum va fi în ziua Dochiei (1 martie) aşa va fi şi vara. Dacă în zilele babei Dochia ninge şi-i furtună, atunci se zice că ea leapădă un cojoc. Zilele ei se numesc cojoace'. (Straja, Bucovina)

"Flăcăii îşi aleg, prin februarie, o zi a babei şi cum va fi ziua aşa va fi nevasta lui: urâtă sau frumoasă". 'La zi întâi martie se ursesc prieteni şi rude, cele nouă babe, câte una de persoană, numindu-şi zilele în care să fie fiecare ursit şi cum va fi timpul (luminos, noros sau posomorât) în ziua unui ursit, tot aşa îi va fi şi inima tot anul'. (Ţepu, Tecuci)

Obiceiul de a se repartiza o zi dintre cele 9 sau 12 câte unei persoane dintr-o colectivitate este încetăţenit în mai toate regiunile ţării. Se consideră că, după cum va fi ziua respectivă din Babe, aşa va fi şi sufletul sau firea persoanei ursite în acel an.

Scenariul ritual de înnoire a anului este format din obiceiuri şi acte magice arhaice: aprinderea focurilor, afumarea curţilor şi anexelor gospodăreşti, bătutul pământului cu ciomege pentru scoaterea căldurii şi alungarea frigului, prepararea alimentelor rituale (Măcinici, Sfinţi), previziunile meteorologice, descântecele, practicile de pomenire a morţilor, începerea simbolică a unor activităţi economice (scoaterea plugului, a stupilor de la iernat, semănatul răsadului de varză), confecţionarea calendarului simbolic din şnurul bicolor, reprezentând anotimpurile de bază ale anului (iarna, vara). Fără să li se cunoască prea bine semnificaţia, multe din obiceiurile Zilelor Babei se practică şi astăzi: Mărţişorul, prepararea mucenicilor, aprinderea focurilor rituale, pomenirile, etc. (Sursa: Agerpres)

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News