Zilele Muzeului Țăranului, în perioada 8 - 18 septembrie, 2022. Programul

Ca în fiecare început de toamnă, în preajma sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci, cunoscută în popor și ca Ziua Crucii, Muzeul Național al Țăranului Român întâmpină anotimpul cu expoziții noi, Festivalul povestirilor de pe Via Transilvanica, lansări de carte, ateliere, târg de icoane și proiecții de film.

Publicitate

Vă așteptăm, în perioada 8 – 18 septembrie 2022, la cea de a zecea ediție a Zilelor Muzeului Țăranului!

În prima zi a evenimentului, Muzeul Național al Țăranului Român și Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, cu sprijinul Ambasadei Republicii Moldova la București, vernisează joi, 8 septembrie, ora 17.00, la Sala Tancred Bănățeanu, expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii. Expoziția reunește câteva dintre cele mai frumoase scoarțe aflate în depozitele celor două instituții naționale, de o valoare inestimabilă.

În perioada 9 – 11 septembrie, publicul este așteptat la Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica. Vizitatorii vor putea descoperi România, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin: destinații noi de călătorie, artiști și meșteșugari veniți de la ei de-acasă, mâncare bună și muzică live. Festivalul va aduce „Împreună, în simbioză cu patrimoniul cultural”: gastronomie locală, destinații turistice, producători, muzică, artă și meșteșug, proiecte și asociații care cresc frumos comunitățile din perimetrul Via Transilvanica. Prin acest eveniment, celebrăm Zilele Europene ale Patrimoniului, sâmbătă, 10 septembrie.

În parteneriat cu Centrul de Studii Arhitecturale și Urbane din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu vom găzdui workshop-ul Arta Paielor - Tablouri cu Paie, ce se va desfășura luni și marți, 12 și 13 septembrie, între orele 11.00 și 15.00, în curtea Muzeului Țăranului. De asemenea, în cadrul aceluiași parteneriat, între 8 septembrie și 7 octombrie, trecătorii vor putea vedea expoziția Arhitectură și materiale tradiționale de construcții, în zona de afișare de pe Bulevardul Ion Mihalache. Expoziția cuprinde șapte lucrări pe tematica materialelor de construcții tradiționale realizate de studenții arhitecți din anii universitari 2020-2022, în coordonarea lect. dr. arh. Laura-Andreea Dobrescu.

Marți, 13 septembrie, începând cu ora 16.00, la Sala Media, va avea loc conferința de lansare a proiectului finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA – Dragă Arhivă. Laborator de inovație muzeală. Invităm publicul la o discuție critică, dar relaxată, despre relevanța arhivelor muzeale astăzi și oportunitățile prin care ele pot deveni inspirație pentru industriile cultural-creative.

Miercuri, 14 septembrie, de la ora 18.00, vom deschide, Sala Acvariu, Expoziția Meșterului crucer Vasile Marin, din Brebu, județul Prahova. Expoziția este concepută în completarea Târgului iconarilor și al meșterilor cruceri, care va avea loc, în acest an, în perioada 16 – 18 septembrie. Descoperiți în târg: prăznicare, sfinți protectori, heruvimi, Crucea în variante închipuite și zugrăvite pe icoane pe lemn, icoane pe sticlă, icoane de vatră, crucițe, cruci de mână, pristolnice, miniaturi religioase, izvoade, pecetare, mozaicuri, obiecte și lucrări care se înscriu în teritoriul artei sacre. De asemenea, cei mici sunt așteptați la ateliere de încrustații în lemn şi de pictură pe sticlă.

PROGRAM

Joi, 8 septembrie

Ora 15.00 – Vernisajul expoziției Arhitectură și materiale tradiționale de construcții, în zona de afișare de pe Bulevardul Ion Mihalache

Ora 16.00 – Lansarea cărții Retorica vestimentară, de Varvara Buzilă, la Sala Media

Ora 17.00 – Vernisajul expoziției de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 15.00 – 18.00 – Expoziția „Unexpected (RE)solutions: How the process drives the outcome”, la MNȚRplusC

Vineri, 9 septembrie

Orele 15.00 – 19.30 – Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica, în curtea interioară

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 15.00 – 18.00 – Expoziția „Unexpected (RE)solutions: How the process drives the outcome”, la MNȚRplusC

Sâmbătă, 10 septembrie

Zilele Europene ale Patrimoniului. Ediția XXVIII

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 10.00 – 19.30 – Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica, în curtea interioară

Ziua Cinematografelor. Prima ediție

Orele 13.00 – 14.00 – Atelier educativ pentru liceeni despre realizarea filmelor de animație, cu Valentin Urziceanu, regizor şi producător de filme de animaţie, la Cinema Muzeul Țăranului

Orele 14.00 – 15.30 – Proiecția filmului de animație Merge și-așa (78 min.), în regia lui Valentin Urziceanu, la Cinema Muzeul Țăranului

Orele 15.00 – 18.00 – Expoziția „Unexpected (RE)solutions: How the process drives the outcome”, la MNȚRplusC

Duminică, 11 septembrie

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 10.00 – 19.30 – Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica, în curtea interioară

Luni, 12 septembrie

Orele 11.00 – 15.00 – Workshop-ul Arta Paielor – Tablouri cu Paie, în curtea Muzeului Țăranului

Marți, 13 septembrie

Orele 11.00 – 15.00 – Workshop-ul Arta Paielor – Tablouri cu Paie, în curtea Muzeului Țăranului

Ora 16.00 – Lansarea proiectului Dragă Arhivă. Laborator de inovație muzeală,

Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, la Sala Media

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Miercuri, 14 septembrie

Ora 18.00 – Vernisajul Expoziției Meșterului crucer Vasile Marin, din Brebu, județul Prahova, Sala Acvariu

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Joi, 15 septembrie

Ora 18.00 – Vernisajul Expoziției de afiș polonez, Ryszard Kaja: Plakat-Polska, în cadrul BUCHAREST GRAPHIC DAYS, Ediția I, la Sala Irina Nicolau

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția Meșterului crucer Vasile Marin, din Brebu, județul Prahova, Sala Acvariu

Vineri, 16 septembrie

Orele 10.00 – 18.00 – Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, în curtea interioară

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția Meșterului crucer Vasile Marin, din Brebu, județul Prahova, Sala Acvariu

Sâmbătă, 17 septembrie

Orele 10.00 – 18.00 – Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, în curtea interioară

Orele 11.00 – 13.00 – Atelier de sculptură în lemn cu Vasile Moldoveanu

Orele 14.00 – 16.00 – Atelier de pictură pe sticlă cu Angela Ludoşanu

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția Meșterului crucer Vasile Marin, din Brebu, județul Prahova, Sala Acvariu

Duminică, 18 septembrie

Orele 10.00 – 18.00 – Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, în curtea interioară

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu

Orele 10.00 – 18.00 – Expoziția Meșterului crucer Vasile Marin, din Brebu, județul Prahova, Sala Acvariu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel