În intervalul 8 – 14 iulie, la Teatrul ”În Culise”, din București, vor fi puse în scenă spectacole ale studenților din universitățile de teatru și film din Capitală. Totul va avea loc în cadrul evenimentului ”Zilele Teatrului Studențesc”, aflat la cea de-a doua ediție, informează agenția Mediafax.Autor: Alina-Elena VasiliuVreme de șapte zile, tinerii
actori de la
UNATC, Hyperion și Spiru Haret din București vor aduce în fața spectatorilor douăsprezece piese de teatru. Cei interesați vor avea la dispoziție de două ori mai multe locuri în sală, pentru a admira talentul și efortul proaspeților absolvenți de teatru.
În ultima zi a festivalului, participanții la eveniment vor fi distinși cu premii, printre care premiul pentru cel mai bun spectacol, pentru cea mai bună actriță, pentru cel mai bun actor, dar și premiul publicului (pentru cel mai popular spectacol).
Pe lista spectacolelor care vor fi prezentate în cadrul evenimentului, se regăsesc: ”Dar dragostea?” (UNATC), ”Omul-Pernă” (UNATC) – câștigător al premiului special al juriului în cadrul Galei Absolvenților UNATC, ”Autostrada fără ieșire” (UNATC) – regia: Dan Bordeianu, ”Aproape” (UNATC), ”Pisica Verde” (UNATC), ”Fluturii sunt liberi” (UNATC), ”Jurnalul Annei Frank” (UNATC), ”O anecdotă provincială” (UNATC), ”Recviem pentru un iepuraș” (Universitatea Spiru Haret: Facultatea de Arte – Actorie), ”La lilieci” (Hyperion), dar și un spectacol marca Teatrul ”În Culise”, intitulat ”Drama din Vitan”.
Intrarea la fiecare dintre cele 12 spectacole este liberă și se face numai pe bază de rezervare, la numerele de telefon 021.320.20.59 sau 0735.026.762, sau la
http://teatru.inculise.ro/rezervarionline.html. Teatrul ”În Culise” este situat în Piața Națiunile Unite 3 – 5, bloc B2, sector 4, București (lângă Biserica Sf. Spiridon Vechi – Clinica Nadia Comăneci).
Asociația ”În Culise”, care se ocupă în prezent de activitatea Teatrului ”În Culise”, a fost înființată în anul 2011, având ca scop organizarea de evenimente culturale. Inițiatorii au fost doi tineri din domeniul artelor spectacolului. Obiectivul asociației este trezirea interesului tinerilor pentru dramaturgie ca formă de divertisment, prin punerea în scenă a unor spectacole inovative, actuale și nonconformiste. ”În Culise” organizează, de asemenea, evenimente cu caracter cultural care promovează arta dramatică și tinerii creatori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News