Zilierii vor plăti impozit de 16% pe venit

Construcții
Construcții

Deputaţii au adoptat, marţi, cu 158 voturi "pentru", 128 "împotrivă" şi două abţineri, propunerea legislativă privind zilierii, stabilind că cei care muncesc cu ziua trebuie să plătească un impozit pe venit de 16%.

PSD şi PNL s-au opus adoptării acestui proiect, arătând că generează efecte negative necontrolabile pe piaţa muncii, informează Mediafax.

Deputatul PSD Ioan Cindrea a criticat lipsa asigurărilor pentru zilieri şi inexistenţa echipamentului de protecţie pentru aceştia. "Noi considerăm că în secolul XXI, o Românie care doreşte să se integreze pe piaţa europeană a muncii, doreşte să se introducă această excepţie şi să existe sclavi pe moşiile unora", a afirmat Cindrea.

Viceliderul deputaţilor PNL Eugen Nicolăescu a susţinut că proiectul de lege conţine multe incoerenţe care trebuie clarificate. "Este nevoie de apărarea drepturilor celor care muncesc. Dacă le luăm numai impozit pe venit, nu-i apăram în niciun fel", a spus Nicolăescu.

În replică, deputatul PDL Claudia Boghicevici a susţinut că iniţiativa asigură protecţie zilierilor, arătând că activitatea acestora poate fi de 90 de zile pe an, iar aceste persoane care primesc o remuneraţie cuprinsă între 2 şi 10 lei pe oră pot beneficia opţional şi de asigurări de sănătate.

Deputatul UDMR Kerekes Karoly a arătat că activitatea de zilier trebuie reglementată în condiţiile în care a scăpat de sub control.

"Cu 2 lei pe oră, salariul este de 350 de lei pe lună. (...) Îi condamnăm la mizerie pe oamenii ăştia. Angajatorul va merge pe această limită de jos", a afirmat deputatul PSD Matei Brătianu.

Reprezentantul Guvernului a precizat că persoana angajată ca zilier poate lucra 90 de zile într-un an, după care poate fi angajat pe perioadă determinată şi poate fi asigurat. El a menţionat că zilierii vor primi echipament de protecţie.

Proiectul privind zilierii reglementează modul în care aceste persoane pot executa activităţi cu caracter ocazional, stabilind că durata activităţii ocazionale care poate fi exercitată este de minimum o zi, corespunzător cu 8 ore de muncă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel