ONU deplânge împlinirea a 500 de zile de război în Ucraina.
Invazia rusă în Ucraina, care a provocat moartea a peste 9.000 de civili, a ajuns la 500 de zile, iar ONU a exprimat regretul pentru victimele inocente, conform Agerpres.
Misiunea ONU de supraveghere a drepturilor omului în Ucraina a anunţat vineri că printre cei ucişi de la începutul conflictului armat, la 24 februarie 2022, se numără şi 500 de copii, dar a avertizat că cifra reală ar putea fi mult mai mare.
“Astăzi, marcăm o nouă etapă sinistră în războiul care continuă să-i facă pe civilii ucraineni să plătească un tribut oribil”, a declarat Noel Calhoun, şeful adjunct al Misiunii, într-un comunicat dat publicităţii vineri, când s-au împlinit 500 de zile de la începerea războiului.
Potrivit unui sondaj al Agenţiei Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), majoritatea refugiaţilor ucraineni din alte ţări vor să se întoarcă acasă.
Din totalul refugiaţilor ucraineni care au fugit în alte ţări din cauza războiului, 76% au intenţia să revină în locurile natale, conform celui mai recent studiu al Agenţiei Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) despre profilul şi dorinţele celor strămutaţi, informează EFE.
De asemenea, refugiaţii interni doresc sau intenţionează să se întoarcă în locurile lor de origine în 82% din cazuri, dintre care aproximativ 15% au planificat să facă acest lucru în următoarele trei luni.
‘Este esenţial ca orice reîntoarcere să fie voluntară, nu forţată sau sub presiune’, a declarat de la Kiev, pe cale virtuală, Karolina Lindholm, reprezentantul agenţiei ONU în Ucraina.
Printre principalele bariere în calea reîntoarcerii, care au fost invocate de respondenţi, se află lipsa accesului la servicii esenţiale precum apa şi electricitatea, la oportunităţi de muncă, locuinţe şi servicii educaţionale.
Lindholm a precizat că activitatea UNHCR în acest context se axează pe asistenţa legală pentru obţinerea documentelor de identitate şi a titlurilor de proprietate, pe reabilitarea locuinţelor şi pe realizarea unor proiecte pilot de case prefabricate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu