Ziua Armatei Române. România este a 11-a forţă militare a UE şi a 14-a din NATO

Facebook MApN
Facebook MApN

Premierul Nicolae Ciucă, general în rezervă, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Armatei Române. 

"Ziua Armatei Române, pe care o sărbătorim astăzi, este un omagiu adus peste timp tuturor eroilor căzuți în luptă pentru apărarea pământului românesc. Acum, avem cel mai bun prilej de a le mulțumi generațiilor de astăzi de militari ai României, în care ne punem toată încrederea pentru apărarea țării sau ne reprezintă cu cinste în misiuni și diferite teatre de operații din lume sub egida Alianței Nord-Atlantice, ONU sau a Uniunii Europene.

Profesionalism, responsabilitate, onoare, curaj și dăruire – acesta este profilul militarilor din Armata Română, confirmat de aprecierile primite constant din partea partenerilor și aliaților internaționali. Faptul că, anul acesta, raportul Global Firepower a urcat România în clasamentul celor mai puternice forțe militare ale lumii, poziționând-o ca cea de-a 11-a forță militară a Uniunii Europene și a 14-a a NATO, confirmă plus-valoarea pe care au adus-o Armatei Române cei peste 18 ani de apartenență la Alianța Nord-Atlantică și procesul continuu de modernizare demarat de atunci. 

Importanța capacității defensive este mai evidentă ca oricând în această perioadă, în care agresiunea militară iresponsabilă a Rusiei asupra Ucrainei amenință securitatea în regiune și chiar a întregii lumi. Ținând cont de contextul acesta, pregătirea și înzestrarea Armatei Române reprezintă în continuare direcții-cheie, pentru a întări capacitatea de apărare a țării noastre și pentru a răspunde exigențelor și provocărilor geostrategice ca stat de frontieră externă a comunității euro-atlantice.

După începerea războiului din Ucraina a fost luată o decizie importantă în acest sens, de a crește de la 2 la 2,5% din PIB alocarea pentru apărare, cu un aport considerabil pentru înzestrarea cu echipamente și tehnică militară modernă a Armatei României, precum și reprioritizarea unor programe de înzestrare. Avem în desfășurare, la ora actuală, mai multe programe de modernizare a echipamentelor din dotare și de înzestrare cu avioane multi-rol, cu sisteme și echipamente moderne defensive, sisteme radar, precum și echipamente de decontaminare și protecție individuală colectivă.

Conceptul de armată profesionistă în jurul căruia este gândit domeniul apărării presupune deopotrivă personal profesionist, specializat la standarde de ultimă generație, iar militarii români demonstrează cu fiecare misiune nivelul înalt de pregătire. Vă mulțumim pentru seriozitatea cu care vă faceți datoria. Pe lângă corpul de militari profesioniști activi la nivel național, avem numeroși militari detașați în misiuni NATO, UE, ONU și misiuni de tip coaliție.

Armata Română are parte de încrederea cetăţenilor

Armata Română se bucură în continuare de încredere în rândul cetățenilor, iar acest lucru ne încurajează în demersurile pe care le facem pentru a asigura și o rezervă operațională de oameni pregătiți, prin recrutarea de rezervişti voluntari şi prin stagiul militar voluntar.

Din experiența acumulată ca ministru al Apărării și cadru militar, cunoscând nivelul înalt de pregătire al foștilor mei colegi, am toată încrederea în capacitatea Armatei Române de a răspunde exigențelor defensive și de securitate actuale. Îi apreciez în continuare și le mulțumesc pentru seriozitatea cu care își fac datoria pentru a crește nivelul de apărare al țării, inclusiv cu sprijinul celor circa 5000 de militari străini detașați în România în cadrul Grupului de Luptă al NATO în România, al detașamentelor americane prezente în țara noastră, al comandamentelor NATO din România, precum și al unor exerciții comune și al misiunii de poliție aeriană.

În egală măsură, îmi exprim respectul față de militarii răniți în misiuni, a căror putere de a merge mai departe indiferent de obstacole este emoționantă și o adevărată lecție de viață.   
 
La Mulți Ani, Armatei Române!

La Mulți Ani, militarilor români și întregului personal al Armatei!”, a transmis premierul Nicolae Ciucă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel