Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Patronatul Român din Cercetare şi Proiectare, Academia Română şi Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare şi Proiectare din România organizează, joi, un simpozion care se va desfăşura la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Maşini şi Instalaţii destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare, pentru a marca Ziua Cercetătorului şi Proiectantului.
Publicitate
'Mesajele, comunicările şi intervenţiile participanţilor în cadrul lucrărilor simpozionului vor prilejui un amplu schimb de opinii şi de idei privind evoluţia şi perfecţionarea continuă a activităţii de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, afirmând din nou potenţialul comunităţii cercetătorilor şi proiectanţilor, acest eşalon de elită al intelectualităţii româneşti, de a se implica în dezvoltarea economică şi socială a ţării', susţin organizatorii evenimentului.
În urmă cu peste 20 de ani, ziua de naştere a savantului de origine română, laureat al premiului Nobel, prof. George Emil Palade, - 19 noiembrie - a fost instituită ca Ziua Cercetătorului şi Proiectantului din România', prin Hotărârea Guvernului nr.764 din 4 noiembrie 1994.
'Aceasta se constituie într-o recunoaştere a valorii profesiei de cercetător şi proiectant şi a contribuţiei pe care acest domeniu strategic o poate aduce la progresul material şi spiritual al societăţii româneşti şi totodată într-un omagiu adus comunităţii celor care se dedică acestei nobile activităţi de concepţie intelectuală', afirmă organizatorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News