Ziua Culturii Naționale, eveniment major de diplomație publică și culturală, va fi sărbătorită la Istanbul duminică, 15 ianuarie 2016. Este ziua în care celebrăm, în mod desosebit, o colosală personalitate, dar și cultura română, în general.
Evenimentul va prilejui un moment special de întâlnire cu românii din Istanbul, dar și cu publicul local interesat de cultura și spiritualitatea română.
Astfel, Ziua Culturii Naționale la Istanbul va fi marcată printr-un concert omagial adus Mariei Tănase, supranumită și „pasărea măiastră" a muzicii tradiționale românești. Piesele vor fi interpretate într-o fromulă de trio de: Izabela Barbu, Tudor Angelescu și Mihai Melinescu. Evenimentul va prilejui un moment special de întâlnire cu românii din Istanbul, dar și cu publicul local interesat de cultura și spiritualitatea română.
După studii economice și o carieră în sistemul bancar, Izabela Barbu și-a urmat vocația muzicală. Reorientarea i-a fost facilitată de studiile de pian din copilărie și de lecțiile de canto. Interpretează melodii din genuri diferite: de la muzică românească din perioada interbelică, melodii ale Mariei Tănase, la șansonete, ritmuri spaniole şi sud-americane, fadouri, jazz, muzică clasică. Izabela Barbu a devenit deja un nume cunoscut pe scenele naționale și nu numai, a studiat pianul, pentru a se consacra mai târziu spectacolelor de muzică, poezie, teatru. De curând, Jezebel a cântat pe scena Operei Române, într-un spectacol omagial Maria Tanase.
Citește și: Cărți, dicționare și gramatici, pentru „cartierul românesc" al Londrei
Artiștii care vor cânta alături de Izabela Barbu sunt Tudor Anghelescu și Mihai Melinescu. Tudor Anghelescu este profesor de chitară, membru al Fundației Române de Chitară Clasică, membru al Asociației de Chitară Transilvania, membru fondator al Asociației Culturale Kitarodia. În anul 2004 a fondat împreună cu Constantin Stanciu, Mihai Melinescu și Ciprian Parghel prima orchestră de Tango din România, susținând numeroase concerte atât în cadrul școlii El Tango, cât și în diverse cluburi de jazz din București. Colaborează cu diverși artiști români din sfera muzicii clasice și a jazz-ului,precum Ruxandra Zamfir, Anca Parghel, Maxim Belciug, Constantin Stanciu, Mihai Melinescu, Ciprian Parghel, Izabela Barbu, Vladimir Pesantez, Yumika Nozaki. În anul 2002 a cântat cu ocazia împlinirii a 100 de ani de relații diplomatice româno-japoneze în Kanazawa și Tokyo. A cântat, de asemenea, în Cluj, Brașov, Constanța, Sibiu, Timișoara, iar pestehotare în Germania, Elveția (1999), Marea Britanie (2001), Dubai (2002), Japonia (2002), Italia (2006, 2007, 2008). În 2009-2010 a susținut o serie de concerte de tango argentinian în Toulouse, Caen, Dinoze (Franța), Basel (Elveția), Kehl, Heidelberg (Germania). În 2010 concertează în cadrul « Semaine culturelle franco – roumaine » la Strasbourg (Franța).
Citește și: Serie de evenimente organizate de ICR Chişinău de Ziua Culturii Naţionale
Mihai Melinescu a cântat de-a lungul carierei cu Anca Parghel, Maxim Belciug, Wladimir Pesantez, Tudor Anghelescu, Marius Moga, What's Up, Cortez, Simona
Radu etc. Chitarist şi backing vocals atât pentru sesiuni de studio, cât şi pentru concerte, acoperă o paletă muzicală vastă de la tango şi muzică latino-americană până la blues şi alternative.
În programul concertului de la Istanbul sunt incluse cu preponderență piese ale Mariei Tănase, completate cu alte piese românești. – transmite ICR Istanbul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu