Ziua Culturii Naționale celebrată la Istanbul

În atmosfera deplină a prestigioasei Opere de Stat Süreyya din metropola turcească, a avut loc un Recital de muzică clasică - Bijuterii muzicale, susținut de cunoscuții muzicieni români Alexandru Tomescu și Sînziana Mircea, eveniment desfășurat în marja celebrării Zilei Culturii Naționale a României – 2025.

În prezența unui public meloman turcesc, de peste 500 de participanți, au fost interpretate cu mare virtuozitate compoziții muzicale semnate de Jules Massenet, Niccolo Paganini, Fritz Kreisler, Camille Saint-Saëns și Constantin Dimitrescu.

Organizatorul evenimentului, reprezentanța culturală românească de la Istanbul, se află la cea de a treia colaborare, de succes, cu prestigioasa operă din partea asiatică a metropolei turcești, în decursul ultimului an, debutând cu Recitalul de pian și clarinet, susținut Oxana Corjos și Petru Pane, cu ocazia Zilei Culturii Naționale a României – 2024 și continuând, în toamna anului trecut, cu  Recitalul – Trei secole de muzică românească, susținut de muzicienii români, Diana Jipa și Ștefan Doniga.

Opera de Stat Süreyya din Istanbul, construită în anii '20 de către Süreyya İlmen Paşa, a devenit  în decursul timpului un simbol cultural al Republicii Turcia, găzduind evenimente și spectacole de înaltă ținută, iar artiștii români sunt prezenți ca rezultat al acțiunii de diplomație culturală româno-turcă, anunță un Comunicat de Presă al ICR Dimitrie Cantemir din Istanbul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel