Alteța Sa Regală Principesa Sofia, cea de-a patra fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana ai României, ăși serbeză ziua de naștere.
”Principesa Sofia s-a născut la Atena, în Grecia, la 29 octombrie 1957. A studiat în Elveţia şi Marea Britanie, apoi, în Statele Unite, a urmat cursuri de Arte Frumoase la University North Carolina, Ashevillle, şi de design grafic şi fotografie la Corcoran College of Art and Design din Washington, DC. O lungă perioadă, Principesa Sofia a lucrat şi a expus, cu succes, lucrări de artă, pe ambele maluri ale Atlanticului.
După căderea comunismului în România, în decembrie 1989, Principesa Sofia a părăsit Statele Unite şi s-a întors la casa familiei din Elveţia, pentru a-şi ajuta tatăl. A jucat un rol important în consolidarea Secretariatului de la Versoix, alături de sora ei, Principesa Moștenitoare Margareta.
În ianuarie 1990, Principesa Sofia şi Principesa Margareta au păşit pentru prima dată pe pământ românesc.
Au descoperit o societate profund marcată de perioada comunistă. Principesele au hotărât să pună bazele Fundaţiei Principesa Margareta a României, pentru a susţine proiecte durabile în domeniile educaţiei, dezvoltării comunităţii, societăţii civile şi culturii, proiecte care contribuie la reînnoirea spirituală şi socială a României.
În calitate de vicepreşedinte al Fundaţiei, Principesa Sofia a avut un rol esenţial în identificarea unor proiecte de mare importanţă, în campanii de strângere de fonduri pe întreg teritoriul Statelor Unite, în organizarea ajutoarelor umanitare. De asemenea, Principesa a contribuit la promovarea activităţii Fundaţiei pe plan internaţional.
În 1995, Principesa Sofia a publicat, la Bucureşti, o carte de poveşti pentru copii, ilustrată de tineri artişti români. Toate veniturile obţinute au fost cedate Fundaţiei pentru proiectele menite să sprijine copiii.
Fiica Principesei Sofia, Elisabeta-Maria Biarneix, s-a născut la Argenteuil, Franţa, în 1999. Principesa şi-a numit fiica după cele două Regine ale României, Regina Elisabeta şi Regina Maria.
În prezent, după divorţul de tatăl Elisabetei-Maria, Principesa Sofia locuieşte în Franţa, împreună cu fiica sa.
La 18 ianuarie 2015, Principesa Sofia a venit la București, fiind alături de Principesa Moștenitoare la importantele evenimente care au sărbătorit 25 de ani de la întoarcerea primului membru al Familiei Regale pe pământul țării. De asemenea, anul aceasta, în luna august, Alteța Sa Regală, însoțită de fiica sa, Elisabeta Maria, a luat parte la funeraliile Reginei Ana a României.
Principesa Sofia este un talentat și original artist fotograf. Expozițiile sale de artă fotografică din Franța vor fi, începând din acest an, dublate de expoziții în afara Europei.
Mai multe detalii despre creațiile fotografice ale Alteței Sale Regale puteți găsi pe website-ul www.sophiederoumanie.com
La mulți ani!”, se arată într-un mesaj publicat pe site-ul Familiei Regale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu