Peste 90 de clădiri ale autorităţilor publice centrale şi locale, inclusiv turnul de comunicaţii al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, instituţii de cultură şi obiective turistice, sedii ale unor companii private vor fi iluminate duminică, începând cu ora 18,00, în culoarea roşie, reprezentativă pentru Serviciului de urgenţă 112.
'Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, alături de instituţii publice şi companii private, continuă şi în acest an tradiţia de iluminare în roşu a unor clădiri emblematice din Capitală şi din ţară, cu ocazia Zilei Europene a Numărului de Urgenţă 112 şi aniversării a 20 de ani de la operaţionalizarea 112 în România. STS şi partenerii care s-au alăturat acestui demers transmit, astfel, un mesaj de unitate şi responsabilitate. Apelul la 112 doar în caz de urgenţă asigură că resursele de intervenţie sunt direcţionate în cel mai scurt timp posibil către o urgenţă reală', a precizat STS.
La Bucureşti, vor fi iluminate în roşu: Administraţia Prezidenţială, Guvernul României, Parlamentul României, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Primăria Municipiului Bucureşti, Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti - CREART, Teatrul Odeon Bucureşti, Spitalul Clinic Colţea, Biblioteca Naţională a României, Opera Naţională, Teatrul Naţional 'I. L. Caragiale', Muzeul Naţional de Istorie Naturală 'Grigore Antipa', Palatul CEC, Magazinul Cocor, Hotel Sheraton, Sky Tower, clădirile Globalworth Tower, Square şi Campus Bucureşti, Ana Tower, Hotel Marriott Bucureşti. În ţară vor fi iluminate, duminică, următoarele clădiri:
Alba: Cetatea 'Alba Carolina' din Alba Iulia, Monumentul Unirii din Alba Iulia, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Unirea' al Judeţului Alba, Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia - Secţia Boli infecţioase, Clădirea Rectoratului Universităţii '1 Decembrie 1918' - Palatul Apor.
Argeş: Primăria Municipiului Piteşti, Primăria Municipiului Curtea de Argeş, Muzeul municipal Câmpulung.
Botoşani: Palatul Administrativ, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Instituţiei Prefectului, Primăria Municipiului Botoşani.
Braşov: Primăria Municipiului Braşov, literele luminoase de pe Muntele Tâmpa, cu inscripţia 'BRAŞOV'.
Buzău: Consiliul Judeţean Buzău, Prefectura Buzău.
Cluj: Consiliul Judeţean Cluj, Casa de Cultură a Studenţilor 'Dumitru Fărcaş' Cluj-Napoca, Podul 'N' din Cluj-Napoca, Primăria Municipiului Dej, Primăria Comunei Floreşti, BT Arena, Biblioteca Centrală Universitară 'Lucian Blaga', Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Iuliu Haţieganu' din Cluj-Napoca.
Dâmboviţa: Primăria Municipiului Târgovişte.
Galaţi: Consiliul Judeţean Galaţi.
Gorj: Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Clădirea Instituţiei Prefectului Judeţul Gorj, cu sprijinul Consiliului Judeţean Gorj (pe Clădirea Teatrului Dramatic 'Elvira Godeanu' din Târgu-Jiu se va difuza un material despre Serviciul de urgenţă 112).
Harghita: Primăria Municipiului Miercurea Ciuc, Casa de Cultură a Sindicatelor Miercurea Ciuc, Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc, Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc.
Hunedoara: Cetatea Deva.
Iaşi: Primăria Municipiului Iaşi, Academia Română - Filiala Iaşi, Ateneul Naţional din Iaşi, Ateneul Naţional din Iaşi - Sala Unirea, Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi, Brigada 15 Mecanizată 'Podul Înalt', Spitalul Clinic Militar de Urgenţă 'Dr. Iacob Czihac', Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Grigore T. Popa', Hotel Unirea, Teatrul Naţional 'Vasile Alecsandri', Direcţia Judeţeană de Telecomunicaţii Speciale Iaşi *** Maramureş: Primăria Municipiului Baia Mare, Podul pietonal Kaufland.
Mehedinţi: Palatul Culturii 'Teodor Costescu' din Drobeta-Turnu Severin.
Mureş: Primăria Municipiului Târgu Mureş, Combinatul Azomureş (unde este operaţionalizat un punct de lucru SMURD al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Horea' al Judeţului Mureş).
Neamţ: Primăria Municipiului Piatra Neamţ, Palatul Administrativ - Consiliul Judeţean Neamţ şi Instituţia Prefectului Neamţ, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Petrodava' al Judeţului Neamţ, Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ.
Olt: Primăria Municipiului Slatina.
Satu Mare: Palatul Administrativ din Satu Mare.
Sălaj: Consiliul Judeţean Sălaj.
Sibiu: Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu, Direcţia Judeţeană de Telecomunicaţii Speciale Sibiu.
Suceava: Primăria Municipiului Suceava, Muzeul de Artă 'Ion Irimescu' din Fălticeni.
Teleorman: Primăria Roşiorii de Vede, Primăria Oraşului Videle, Monumentul Eroilor din Videle, Centrul Multifuncţional pentru Tineri Alexandria, cu sprijinul Primăriei Municipiului Alexandria.
Timiş: Palatul Administrativ din Timişoara.
Tulcea: Lucrarea monumentală de mozaic din Piaţa Civică Tulcea, Monumentul Independenţei Tulcea.
Vâlcea: Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea; pe panourile din municipiul Râmnicu Vâlcea se va difuza un material despre Serviciul de urgenţă 112, cu sprijinul Primăriei Municipiului şi al firmei Nurvil, precizează Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News