Ziua Europei. Ioana Constantin (PMP): Pentru al doilea an, sărbătorim în mijlocul unei încercări sanitare cu efecte puternice economice

Foto Facebook Ioana Constantin
Foto Facebook Ioana Constantin

Ioana Constantin (PMP) a transmis un mesaj de Ziua Europei. Ea a amintit, după ce a făcut referiri la „România, Europa și NATO”, că tot azi, pe 9 mai, „prin jertfa de sânge a Armatei Române, era câștigată Independența în 1877”. 

„La mulți ani, Europa!” - așa începe Ioana Constantin (PMP), postarea de pe Facebook de duminică, de Ziua Europei. 

„Pentru România, Europa și NATO au însemnat enorm, sunt garanția libertății, prosperității, securității noastre. Să nu uităm azi nici de românii de peste Prut, care trebuie să se bucure de aceeași libertate, prosperitate, democrație ca noi toți.”, spune Ioana Constantin.

Ioana Constantin: Cetățenii din statele europene așteaptă soluții economice rapide și încheierea crizei sanitare

Ea precizează și că, pentru al doilea an consecutiv, Ziua Europei este sărbătorită în mijlocul unei încercări sanitare cu efecte puternice în zona economică.

Pentru al doilea an consecutiv, sărbătorim Ziua Europei Unite în mijlocul unei încercări sanitare cu efecte puternice economice, care a arătat solidaritatea statelor unite sub același steag european, dar care obligă UE mai mult ca niciodată să se întoarcă la valorile ei fondatoare pentru a asigura prosperitate și democrație. Cetățenii din toate statele europene așteaptă soluții economice rapide și încheierea crizei sanitare.”, adaugă Ioana Constantin.

De asemenea, Ioana Constantin (PMP) transmite că „datoria tuturor statelor europene este să apere continuu democrația, libertatea, demnitatea umană și să ducă mai departe moștenirea europeană, așa cum excelent era descrisă la 1950 de Adenauer sau Schuman, dar mai ales de Churchill în discursul său din 1946: ”Dacă Europa ar fi unită în împărtășirea moștenirii sale comune, nu ar exista limită pentru fericirea, prosperitatea și gloria de care s-ar bucura cetățenii”.

În încheiere, Ioana Constantin aduce aminte de faptul că, „tot azi, pe 9 mai, să nu uităm că prin jertfa de sânge a Armatei Române era câștigată Independența în 1877.”

Mesajul lui Klaus Iohannis de Ziua Europei

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Europei, că anul acesta sărbătoarea de 9 Mai a venit într-un context încă marcat de pandemia de COVID-19, care a pus la grea încercare Uniunea Europeană şi statele sale membre, însă „provocările prin care trecem împreună nu diminuează, ci, dimpotrivă, reconfirmă relevanţa proiectului european”.

VEZI toate precizările făcute de președinte: Klaus Iohannis, de Ziua Europei: Provocările prin care trecem împreună reconfirmă relevanţa proiectului european

„Sărbătorim astăzi, 9 mai, Ziua Europei, într-un context încă marcat de pandemia de COVID-19, care a pus la grea încercare Uniunea Europeană şi statele sale membre. Este o bună ocazie să reflectăm asupra lecţiilor învăţate din experienţa ultimului an, dar şi un moment potrivit în care, pe fondul eforturilor de redresare şi al speranţelor reînnoite, putem realiza o proiecţie asupra viitorului Uniunii.

Este, aşadar, un prilej de analiză, dar şi de reafirmare a principiilor şi a obiectivelor de bază ale Uniunii. Unitatea şi solidaritatea sunt elementele fundamentale ale Declaraţiei enunţate de către Robert Schuman în urmă cu mai bine de 70 de ani. Aceste două valori comune sunt la fel de relevante şi astăzi pentru construcţia europeană, pentru adaptarea, dezvoltarea şi progresul Uniunii Europene. Provocările prin care trecem împreună nu diminuează, ci, dimpotrivă, reconfirmă relevanţa proiectului european şi a unui răspuns unit şi solidar al statelor membre şi al instituţiilor europene”, afirmă şeful statului, în mesajul transmis duminică de către Administraţia Prezidenţială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel