Primăria sectorului 2 va oferi gratuit bucureştenilor, miercuri, cu ocazia Zilei Europei, 57.000 de sarmale, în timp ce în parcul Drumul Taberei din sectorul 6 va avea loc un concert care va putea fi urmărit în direct şi pe un ecran amplasat în parcul Crângaşi.
Potrivit Primăriei Sectorului 2, porţiile de sarmale vor fi împărţite, începând cu ora 11.00, în locuri special amenajate la Circul Globus, parcul Floreasca, parcul Plumbuita, parcul Lunca Florilor, parcul Motodrom, bulevardul Chişinău nr. 6-8, parcul Florilor, parcul Sf. Pantelimon şi str. Paroşeni nr. 26 , iar de la ora 14.00, în faţa sediului primăriei (str. Chiristigiilor nr. 11-13), scrie Mediafax.
Tot la Primăria Sectorului 2 vor avea loc, de la ora 12.00, o paradă militară, defilări ale efectivelor Poliţiei Locale a Sectorului 2, demonstraţii de arte marţiale şi de intervenţie la misiuni de ordine publică, precum şi un program de muzică de fanfară, cântece şi dansuri populare.
Festivităţile cu ocazia zilei de 9 Mai, programate în sectorul 2 pentru al şaselea an consecutiv, sunt organizate, spun reprezentanţii primăriei, şi pentru a sărbători "dobândirea independenţei de stat a României la 9 mai 1877 şi victoria împotriva fascismului în Europa".
La evenimentele din sectorul 2 au fost invitaţi să participe, pe lângă publicul larg, reprezentanţi din conducerea Bisericii Ortodoxe Române, cadre militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, veterani de război, cadre militare în rezervă şi retragere.
Concertul din parcul Drumul Taberei, organizat de Primăria Sectorului 6, Centrul Cultural European Sector 6 şi Asociaţia Philson Young, va începe la ora 18.00 şi îi va aduce pe scenă pe muzicienii din Orchestra Simfonică Bucureşti, Orchestra Naţională de Folclor Valahia şi Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania din Baia Mare.
Evenimentul va fi transmis în direct pe un ecran amplasat în parcul Crângaşi, acolo unde bucureştenii sunt aşteptaţi, la ora 21.00, să vizioneze în aer liber şi finala Europa League. Meciul de fotbal va putea fi urmărit şi pe un ecran amplasat în parcul Drumul Taberei, potrivit Primăriei Sectorului 6.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu