Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia Zilei Imnului Naţional al României.
" 'Ziua Imnului Naţional', sărbătorită în fiecare an pe 29 iulie, este un moment solemn, care ne oferă nouă, românilor, prilejul de a ne reafirma ataşamentul faţă de valorile şi principiile care au stat la baza statului român modern. Versurile poemului patriotic 'Un răsunet', scrise de Andrei Mureşanu şi intonate pe acordurile melodice create de Anton Pann, au reprezentat întotdeauna un îndemn la libertate şi o chemare la unitate a tuturor românilor pentru a obţine suveranitatea naţională", afirmă şeful statului în mesaj.
El aminteşte că Imnul Naţional al României, devenit oficial în 1990, a fost cântat pentru prima dată în contextul "efervescenţei revoluţionare din 1848, iar apoi în momente cruciale din istoria ţării, în Primul şi Al Doilea Război Mondial, în timpul Războiului de Independenţă şi la Marea Unire din 1918".
Iohannis arată că, în prezent, valoarea imnului este consacrată de Constituţia României ca simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema şi sigiliul statului.
" 'Deşteaptă-te, române!' este un catalizator al coeziunii naţionale şi sociale, iar prin spiritul mobilizator şi energia transmise, Imnul reprezintă chintesenţa eforturilor depuse pentru atingerea obiectivelor majore ale ţării noastre, de a construi o Românie puternică şi prosperă în Europa şi în lume. În zi de sărbătoare, vă îndemn să onorăm acest simbol naţional şi să îl intonăm cu mândrie, ca gest de solidaritate, afirmându-ne identitatea naţională, unitatea şi patriotismul. Cinstim, totodată, memoria celor care au contribuit la consolidarea statului român şi transmitem respectul nostru faţă de trecut. Fie ca 'Deşteaptă-te, române!' să răsune de cât mai multe ori şi să ne fie mereu călăuză pe drumul devenirii noastre! La mulţi ani, România! La mulţi ani Imnului Naţional!", conchide şeful statului.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu