Ziua Justiției este marcată în data de 2 iulie.
Cu ocazia Zilei Justiției, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, dl. Marius I. Voineag, transmite mesajul său de respect, apreciere și încredere pentru colegii magistrați, personalul auxiliar din instanțe și parchete, reprezentanții profesiilor liberale și cei ai altor autorități ale statului.
”Cu ocazia acestei zile, trebuie să ne aducem aminte că Justiția reprezintă un serviciu public crucial pentru buna funcționare a societății. De cele mai multe ori, Justiția este ultima barieră în calea nedreptății. Acest rol central într-o societate liberă și democratică vine și cu o mare responsabilitate: înfăptuirea justiției nu se realizează ”chiar de-ar fi să piară lumea”, ci tocmai pentru a salva societatea de anarhie și dezastru. Puterea legii înlocuiește legea puterii și asigură echitate și dreptate pentru toți.
În acest context, tema combaterii corupției rămâne la fel de actuală ca în oricare altă perioadă pentru că românii sunt perfect conștienți de faptul că fiecare act de corupție înseamnă risipirea resurselor publice, bani mai puțini pentru educație, sănătate sau apărare și, în ultimă instanță, oportunități ratate pentru țara noastră și, mai ales, un viitor mai nesigur pentru generațiile viitoare.
Direcția Națională Anticorupție există deja de 20 de ani, perioadă de timp în care instituția, dar și societatea românească în ansamblu, au continuat să evolueze și să se maturizeze. Chiar dacă mai sunt mulți pași de făcut, DNA își poate îndeplini misiunea printr-o abordare strategică a fenomenului corupției, menținerea unor standarde ridicate de calitate a muncii și consolidarea resurselor de care dispune. Din aceste motive, cea mai importantă modificare de strategie a instituției este concentrarea pe creșterea efectivă a recuperării produsului infracțional pentru a amplifica efectul descurajant al muncii noastre.
Prin efortul fiecărui om din DNA (procurorii, polițiștii, specialiștii, grefierii, etc.), instituția va deveni mult mai puternică. Rolul nostru în ansamblul sistemului judiciar ne oferă oportunitatea de a avea o contribuție decisivă la dezvoltarea societății românești și la atingerea potențialului real pe care îl avem ca stat membru al Uniunii Europene și al NATO.
Cu ocazia Zilei Justiției, le urez tuturor colegilor „La mulți ani!” și le mulțumesc pentru efortul și dăruirea cu care își îndeplinesc rolul extrem de important în arhitectura puterilor statului român”, a declarat procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, dl. Marius I. Voineag.
”Mă simt onorată să transmit, pentru prima dată în calitate de ministru al justiției, un mesaj de ”La mulți ani!” cu ocazia acestei zile și urări de bine tuturor celor implicați în realizarea actului de justiție. Rolul Justiției într-un stat de drept este unul vital întrucât asigură realizarea și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor săi.
Ultimii ani au adus pentru România progrese extraordinare în multe domenii dar, în același timp, au fost complicați de crize succesive. De fiecare dată, soluțiile de echilibru au fost cele care ne-au permis să mergem în direcția sănătoasă, să asigurăm stabilitatea și predictibilitatea țării.
Experiența din toată această perioadă ne arată importanța colaborării celor trei puteri ale statului: Legislativă, Executivă și Judecătorească, potrivit tradițiilor societăților democratice. Acționând împreună, cu loialitate, profesionalism și eficiență, ele asigură statului capacitatea permanentă de adaptare la noi provocări, reziliența și capacitatea de reacție.
Sprijinul venit din partea cetățenilor este, însă, determinant pentru ca fiecare element de progres să fie durabil. În cazul sistemului de justiție, o relație corectă cu justițiabilul, de respect, și, în sens mai larg, asumarea unui rol social plin de substanță care să includă dialogul permanent cu cetățenii, reprezintă aspecte foarte importante. Oamenii nu trebuie să se raporteze la sistemul de justiție cu reticență, ci să îl perceapă ca pe un serviciu public performant, eficient, adaptat societății, la care pot apela cu ușurință, fără costuri exagerate de timp sau bani. Acest lucru ni-l dorim cu totii, deopotrivă!
Ca ministru al Justiției, mă voi întâlni în perioada următoare cu reprezentanții instanțelor și parchetelor din țară, dar și cu cei ai tuturor profesiilor juridice: grefieri, avocați, notari, executori judecătorești, experți judiciari, mediatori și alții. Deja am primit de la profesioniștii din sistemul de justiție un mesaj important pe care îl voi duce Legislativului și Executivului: acela că lipsa de educație juridică și civică este ”rădăcina problemelor”. Ministerul Justiției se va implica pentru a corecta acest lucru. Vom solicita sprijin nu doar specialiștilor în științe juridice, ci și celor în științele educației.
Este adevărat că traversăm o perioadă în care există probleme ce frământă sistemul de justiție. Sunt deschisă colaborării și dialogului pentru găsirea celor mai bune și echilibrate soluții pentru toate problemele și cred că este necesar să ne concentrăm acum asupra soluțiilor care să asigure atât funcționalitatea și eficiența sistemului judiciar, cât și calitatea actului de justiție văzut ca serviciu public.
Am explicat public că rezultatul unor măsuri de reformă nu poate fi depopularea unui sistem de oamenii săi calificați cu mare experiență. În Justiție, există resursă umană bine pregătită, rezultatul acumulărilor obținute prin reformele făcute în timp de statul român.
Există toate premisele ca 2023 și 2024 să fie ani buni pentru modernizarea infrastructurii sistemului judiciar. Guvernele care s-au succedat în ultima perioadă au lansat programe mari de investiții după decenii de stagnare din acest punct de vedere. Alături de acestea, în perioada următoare vor fi realizați pași foarte importanți în ceea ce privește digitalizarea sistemului de justiție. Proiectele aflate în derulare la Ministerul Justiției sunt avansate. Mai multe instanțe din România se vor muta în casă nouă chiar de anul acesta, iar pe viitor vom deschide noi șantiere pentru că există mari nevoi în sistem. Cartierul Justiției rămâne un proiect prioritar pentru noi, iar evoluțiile din ultimul timp sunt pozitive.
Investițiile în resursa umană, precum și în infrastructura sistemului de justiție vor continua. Disponibilitatea Ministerului Justiției pentru dialog și cooperare instituțională este totală pentru că scopul nostru, al tuturor, este unul înalt: asigurarea independenței Justiției, îmbunătățirea calității actului de justiție și creșterea încrederii cetățenilor.
La mulți ani Justiției Române și tuturor profesioniștilor din sistem!” a declarat Alina Gorghiu, ministru al Justiției.
”Cu toții cunoaștem textul HG 364 din 1994 prin care se instituie Ziua Justiției care, de atunci, se organizează anual, în prima duminică a lunii iulie. Un text scurt, cu trei articole. Aproape inspirat, textul spune se va organiza, nu că se va sărbători. Dar este sau ar trebui să fie Ziua Justiției un motiv de sărbătoare? Și ce înțelegem, mai exact, prin Ziua Justiției?
Noțiunea de justiție are multe înțelesuri. Nu este cazul să le dezvolt. Mă voi rezuma la cel constituțional – ”Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin lege”. În legătură cu acest sens, Legea 51/1995 prevede că ”avocații sunt parteneri indispensabili ai justiției, ocrotiți de lege”. Prin urmare, justiția este o activitate esențială pentru funcționarea unei societăți. Activitatea este desăvârșită de judecători, dar realizarea acesteia ar fi imposibilă fără participarea procurorilor și avocaților.
Semnificația acestei zile depinde de contextul în care o așezăm și, poate, de cel mai apropiat context social. Suntem într-un moment în care problemele din justiție, cum sunt cele ale magistraților, sunt prea grave și au depășit cadrul organismelor de reglementare profesionale. Acesta este contextul momentului. Ziua Justiției 2023 nu este o zi de sărbătoare. Dar ea se organizează, și poate că acesta este cuvântul cheie. Problemele actuale țin de normarea activității judecătorilor, de creșterea și completarea schemelor de personal, de asigurarea infrastructurii, de stabilitate legislativă și independență. Nu voi alimenta acum spațiul public cu problemele ridicate de avocați în legătură cu funcționarea justiției și efectivitatea dreptului la apărare, dar știm cu toții că acestea există și au fost în repetate rânduri ridicate de barouri.
Echilibrul celei mai echilibrate funcții (puteri) a statului este afectat!
Echilibrul trebuie păstrat prin înțelepciune, justă măsură și dialog!
Acestea sunt trăsături de esență pentru cei care lucrează în justiție.
În anul 2022, cu același prilej, spuneam că ”…justiția inspiră echilibru și că acest echilibru vine atât din legi, cât și din oameni!”.
Azi, în 2023, mă gândesc cu speranță că ceea ce am spus în urmă cu un an se va dovedi real! Speranța este cu atât mai puternică cu cât este nevoie de ea, iar această nevoie se manifestă cu atât mai mult cu cât situația este mai dificilă.
De aceea, văd Ziua Justiției 2023 ca o zi a speranței, în care că vom găsi resursele pentru a nu abandona ambiția de a avea un sistem de justiție performant, indiferent ce sacrificii ar presupune acest efort.
Pentru noi toți, pentru toată societatea. La Mulți Ani!” arată mesajul semnat de președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România, Av. dr. Traian-Cornel Briciu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu