Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea Zilei limbii şi teatrului idiş, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Proiectul de lege privind instituirea pe 30 mai a Zilei limbii şi teatrului idiş a fost adoptat pe 29 noiembrie, cu unanimitate de voturi, de plenul Camerei Deputaţilor. Proiectul, iniţiat de reprezentantul minorităţii ebraice în Parlament, deputatul Silviu Vexler, a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind decizională în acest sens.
Potrivit iniţiatorului, instituirea Zilei limbii şi teatrului idiş va avea o contribuţie esenţială la păstrarea tradiţiei şi a valorilor specifice limbii idiş, la combaterea xenofobiei şi antisemitismului, a clişeelor şi percepţiilor eronate, la dezvoltarea identităţii şi diversităţii culturale ale ţării noastre, dar şi la promovarea aportului cultural al vieţii evreieşti din România la viaţa culturală românească şi internaţională.
Totodată, preşedintele Iohannis a semnat marţi decretul pentru promulgarea Legii privind externarea persoanelor decedate de religie mozaică din unităţile sanitare. Pe 21 noiembrie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind externarea din unităţile sanitare a persoanelor de religie mozaică decedate. Acest are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal care să permită externarea persoanelor decedate de religie mozaică într-un interval de 24 de ore de la constatarea decesului, la cererea familiei sau, în cazul persoanelor singure, a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu