Cu ocazia "Adormirii Maicii Domnului" și Zilei Marinei Române, liderul PSD Liviu Dragnea a transmis un mesaj.
”Transmit tuturor românilor gândurile mele calde, în această zi de mare sărbătoare, în care prăznuim "Adormirea Maicii Domnului" și serbăm Ziua Marinei Române.
Îi onorăm și îi cinstim astăzi pe marinarii care servesc țara pe navele aflate sub pavilion românesc, precum și pe toți cei care activează în porturile noastre. Prin devotament și profesionalism fac, zi de zi, cinste României. Îndemânarea și curajul de care dau dovadă le aduc respectul și prețuirea noastră!
Responsabilitatea și loialitatea demonstrate de cei care și-au dedicat viața acestei profesii în cadrul misiunilor internaționale și exercițiilor desfășurate împreună cu partenerii noștri din cadrul Alianței Nord Atlantice, arată că România este un aliat de nădejde care contribuie substanțial la asigurarea securităţii colective.
Sfânta Fecioara Maria să vă însoțească și să vă ocrotească mereu!
La mulți ani marinarilor şi navigatorilor români!”, a transmis Liviu Dragnea pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu