Urmărește emisiunea live


Ziua Mondială a Apei

Celebrat de România începând din anul 1993, Ziua Mondială a Apei este un eveniment sub egida Organizației Națiunilor Unite, al cărui slogan este în acest an ”Prețuiește apa”. Cu această ocazie, lansăm în premieră ”Cântecul Apei” (Water Song), primul proiect muzical participativ din România. Îl puteți accesa de le pagina de facebook https://fb.watch/4nUtpSEbp2/ sau de pe youtube https://youtu.be/39uCJPOOUhc

 

Alegeri prezidentiale 2024

"Proiectul „Water Song” este inițiat de Administrația Națională „Apele Române” și Programul Național Cantus Mundi, prin implicarea a peste 1.000 de copii din 23 de județe. Acesta s-a născut din gândurile și emoțiile copiilor care au trimis înregistrări cu sunete și efecte ale apei, precum și cuvintele care să alcătuiască versurile acestui cântec. Toate aceste elemente au încorporat apoi improvizația ansamblului Young Beats al Cantus Mundi, coordonat de Zoli Toth. Water Song ne vorbește despre felul în care copiii percep apa, o înțeleg, o apreciază și își doresc să o protejeze. Este, de asemenea, un cadou pe care copiii din România îl oferă în dar Apei, în ziua în care o sărbătorim la nivel mondial.

Scopul acestei zile este de a trage un semnal de alarmă în legătură cu cele mai importante probleme ale apei cu care se confruntă omenirea la ora actuală, iar poluarea apelor râmâne fără îndoială una majoră. Aceasta are consecințe directe și imediate, atât asupra calității mediului și a apelor, cât și asupra accentuării fenomenelor extreme prin care trece astăzi omenirea: secetă/inundații/eroziune costieră".

”Fiecare dintre noi poate face ceva pentru a proteja ecosistemul care ne susţine. Industrie, ferme, autorităţi locale, oameni de toate vârstele trebuie să se unească şi să acţioneze în aşa fel încât să contribuie la conservarea şi, dacă este necesar, la un management adecvat al resurselor de apă. Este important să subliniem că, oricâte eforturi vom depune la nivelul autorităților prin elaborare de reglementări, monitoring și inspecție sau prin lucrări de investiții, nu vom avea rezultatele dorite dacă la nivelul comunităților și al indivizilor nu se va realiza o schimbare de atitudine. Din acest motiv este necesar să creștem conștientizarea și participarea publică”, Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

”Apa are o valoare economică, dar și culturală, fiind parametrul de evaluare a vieții unui popor și un simbol național de sine stătător. Apa vorbește despre istoria unui popor și despre felul în care el s-a comportat față de aceasta de-a lungul timpului. În același timp, îl responsabilizează pentru prezent și viitor, ca o parte integrantă a identității sale naționale, în direcția protejării împotriva oricăror factori care o poluează și o degradează. De modul în care poporul și autoritățile responsabile se îngrijesc de apă, depinde starea de bine și standardul de calitate al unei națiuni.”, ing. Laszlo Barabas, directorul general al Administrației Naționale ”Apele Române”

"Din perspectiva managementului integrat al apelor, ca activitate de bază a Administrației Naționale ”Apele Române”, soluțiile și proiectele pe care le propunem vor avea întotdeauna, ca punct de pornire, o viziune integrativă, astfel încât toate autoritățile responsabile din acest vast domeniu al apelor să fie încurajate să se implice și să colaboreze foarte strâns.

Doar împreună putem să prețuim apa și să o păstrăm curată!, precizează Administrația Națională "Apele Române" într-un comunicat primit la redacție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel