La 3 mai, în fiecare an, lumea celebrează Ziua Mondială a Libertății Presei. În 2013, la cea de-a 20-a aniversare de acest gen, tema propusă spre dezbatere este ”Siguranța de a vorbi: asigurarea libertății de exprimare în toate formele de mass-media”.
Autor: Alina-Elena Vasiliu
În acest context, secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, dar și organizațiile profesionale și pentru drepturile omului, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la actele de violență la adresa jurnaliștilor, scrie agenția Agerpres.
Doar în primele luni ale acestui an, 17 jurnaliști au fost asasinați - șapte în Siria, patru în Pakistan, trei în Brazilia, doi în Somalia și unul în Turcia, conform datelor furnizate de Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ); raportul cuprinde doar cazurile în care s-a confirmat că motivul asasinării a fost profesia de jurnalist. CPJ anunță că, în anul 2012, au fost uciși în total 70 de oameni ai presei, însă ”Reporters sans frontières” numără 88 de reporteri și 47 de bloggeri asasinați anul trecut.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, Ban Ki-Moon a solicitat aplicarea Planului de Acțiune al ONU privind securitatea jurnaliștilor și problema impunității. Cauza acestei decizii o constituie ”atacurile cibernetice și manevrele legislative”, care figurează printre ”instrumentele de constrângere”. Secretarul general al ONU a mai declarat că un sentiment de îngrijorare este dat și de faptul că, de cele mai multe ori, nimeni nu este pedepsit pentru aceste acte: ”Condamn toate atacurile și represiunea. Sunt deosebit de îngrijorat pentru că mulți dintre autori scapă de orice fel de pedeapsă”, a declarat Ban Ki-Moon.
În paralel, UNESCO (Organizația Naționilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) a inițiat un forum, în Costa Rica, unde se discută timp de trei zile despre ”Siguranța de a vorbi: asigurarea libertății de exprimare în toate formele de mass-media”. La dezbateri, participă reprezentanți ai ONU, ziariști, membri ai principalelor organisme de apărare a libertății de expresie, editori și academicieni. UNESCO a desemnat și câștigătorul Premiului Mondial pentru Libertatea Presei UNESCO – Guillermo Cano, care este, în acest an, jurnalista etiopiană Reeyot Alemu, în prezent aflată în închisoare. Ea a fost recomandată de juriul internațional independent pentru recunoașterea ”curajului excepțional, rezistența și angajamentul său în libertatea de exprimare.”
Pe lista celor care devin ”dușmani” ai libertății presei, listă întocmită de ”Reporteri fără frontiere”, se regăsesc, în acest an, 39 de nume de șefi de stat, oameni politici, organizații criminale care cenzurează, încarcerează, răpesc, torturează și chiar asasinează jurnaliști. Christophe Deloire, secretar general al organizației, a precizat că, în 2012, s-a înregistrat un ”număr-record de jurnaliști uciși”, adică 90, scrie Agenția France Presse, citată de Agerpres.
În 1993, ONU a declarat data de 3 mai – Ziua Mondială a Libertății Presei, pentru a aduce în atenția publică prevederile articolului 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: ”Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu