Ziua Națională a României, sărbătorită prin două recitaluri de excepție, la New York și Washington, DC

Cu ocazia Zilei Naționale a României, publicul american va fi sedus de sunetul extraordinar al celor două viori Stradivarius și Guarneri, dar mai ales de  măiestria violoniștilor Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, şi a pianistului Horia Mihail. 

„Duelul viorilor: Stradivarius versus Guarneri” (un proiect Radio România) va fi prezentat în două prestigioase săli de concert: la Carnegie Hall (Weill Recital Hall), din New York, în 2 decembrie, de la ora 20:00, și la Kennedy Center for the Performing Arts (Family Theater), din Washington, DC, în 5 decembrie, de la ora 18:00.

La cele două concerte, au fost invitați ambasadori și membri ai corpului diplomatic, acreditați la O.N.U. și la ambasadele din capitala SUA. 

În program, lucrări de mare virtuozitate de Sarasate, Moszkowski, Shostakovich, Smetana, Raff, Hubay, Wieniawski, Bériot, Piazzolla, Grigoraș Dinicu, și celebra „Ciocârlia”. 

Evenimentele sunt organizate de către Institutul Cultural Român de la New York, în parteneriat cu RA-Entertainment și Ambasada României în Statele Unite ale Americii.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel