Ziua naţională a inimii/ MS avertizează: Bolile cardiovasculare, principala problemă de sănătate în România

Bolile cardiovasculare reprezintă, în continuare, principala problemă de sănătate în România - este semnalul de alarmă tras de Ministerul Sănătăţii, cu ocazia Zilei naţionale a inimii.

În acest context, MS anunţă o serie de proiecte ce sunt avute în vedere în acest an în sprijinul persoanelor care suferă de această boală.

Apel pentru implementarea unui program de screening

În vara acestui an, Ministerul Sănătăţii va lansa apelul pentru implementarea unui program de screening care are ca scop identificarea pacienţilor cu factori de risc cardiovascular. Programul va avea o durată de 5 ani şi un buget de 20 milioane euro, fonduri europene nerambursabile. Peste 170.000 de persoane vor beneficia de screening, se arată într-un comunicat al MS. Tot în vara aceasta, Ministerul Sănătăţii va începe implementarea unui proiect de 2,5 milioane de euro, finanţare asigurată printr-un grant norvegian, prin care va fi creat registrul de urmărire a remodelării ventriculare stângi în infarctul miocardic acut cu scopul prevenirii insuficienţei cardiace.

Acţiuni prioritare suport pentru profilaxia morţii subite cardiace de cauză aritmică

De asemenea, Ministerul Sănătăţii va continua şi în 2019 acţiunile prioritare suport pentru profilaxia morţii subite cardiace de cauză aritmică prin implantarea de defibrilatoare cardiace interne, program derulat în 9 spitale, precum şi pentru tratamentul pacienţilor cu infarct miocardic acut, program derulat în 18 spitale, precizează MS. Ziua naţională a inimii, sărbătorită pe 4 mai, reprezintă prilejul de a conştientiza că bolile cardiovasculare reprezintă, în continuare, principala problemă de sănătate în România. Conform specialiştilor, la nivel naţional, mortalitatea provocată de bolile cardiovasculare este de trei ori mai mare decât cea provocată de cancer - aproximativ 60% din totalul deceselor înregistrate la nivel naţional sunt provocate de boli cardiovasculare, faţă de 19% de cancer. De altfel, bolile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate în toată Europa, atât la femei, cât şi la bărbaţi, potrivit Cartei europene a sănătăţii cardiovasculare. Controlul asupra principalilor factori de risc - tutunul, dieta nesănătoasă şi inactivitatea fizică - poate duce la reducerea deceselor, mai arată MS. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel