Nu se cunosc cu exactitate originile zilei de 1 Aprilie ca Zi a Păcălelilor, dar presupunerile şi teoriile istoricilor spun că obiceiul farselor ar fi o împletire de obiceiuri populare locale specifice fiecărei ţări, legende străvechi şi ceremonialuri de întâmpinare a Anului Nou şi ulterior, a primăverii. De-a lungul vremii, de 1 Aprilie, oamenii au dat frâu liber imaginației pentru a face cele mai reușite farse.
1 Aprilie, ZIUA PĂCĂLELILOR. La 31 martie 1940, Institutul Franklin din Philadelphia, SUA, a publicat un comunicat care anunţa că a doua zi va fi sfârşitul lumii, informaţia a fost preluată şi difuzata de un post de radio, care a precizat că Apocalipsa va veni la 1 aprilie, la ora 15 fix. Ştirea preciza, nu e o păcăleală de 1 aprilie pentru că informaţia a fost confirmată şi de Wagner Schlesinger, directorul Planetarium-ului din oraş. Panica a luat sfârşit abia după ce astronomii au negat predicţia, iar autorul farsei, ofiţerul de presă al Institutului Franklin, William Castellini, a fost demis.
1 Aprilie, ZIUA PĂCĂLELILOR. În anul 1950, o televiziune olandeză a anunţat că Turnul din Pisa s-a prăbuşit.
1 Aprilie, ZIUA PĂCĂLELILOR. În 1957, BBC difuzează o ştire de trei minute în care se spune că la o fermă din Elveţia s-au obţinut recolte record de spaghetti şi arătau imagini cu tăieţei recoltaţi din copaci. Ştirea a fost atât de credibilă încât unii au cerut detalii legate de plantaţie şi de unde ar putea cumpăra puieţi.
1 Aprilie, ZIUA PĂCĂLELILOR. În 1980, tot BBC a anunţat că legendarul ceas mecanic londonez Big Ben va fi înlocuit cu unul electronic. Informaţia a revoltat opinia publică britanică, o mulţime de cetăţeni exprimându-şi protestul în legătură cu această decizie. O parte dintre oameni au întrebat de unde se pot cumpăra bucăţi din vechiul Big Ben.
1 Aprilie, ZIUA PĂCĂLELILOR. La 1 aprilie 1983, agenţia de stiri Associated Press anunţa că profesorul de istorie Joseph Boskin de la Universitatea din Boston a reuşit să stabilească originea "Zilei bufonului". El afirma că bufonul Kugel de la curtea Împăratului Constantin s-a lăudat că ar putea conduce Imperiul Roman la fel de bine ca şi stăpânul său.(w380) Bufon medi
1 Aprilie, ZIUA PĂCĂLELILOR. Acestuia i-a plăcut ideea şi i-a permis măscăriciului să se aşeze la cârma ţării o zi pe an, de 1 aprilie. Bufonul a decretat ca în acea zi să fie acceptate doar lucrurile absurde, dând astfel naştere tradiţiei păcălelilor. Difuzată de o agenţie de presă serioasă, ştirea a fost preluată de toată presa americană. Reporterul care-l intervievase pe profesorul Boskin a aflat, odată cu toţi cititorii, că a fost păcălit, după ce Universitatea din Boston a dat un comunicat de presă prin care îşi cerea scuze pentru glumă.
1 Aprilie, ZIUA PĂCĂLELILOR. În 1993, primăria oraşului Koln (Germania) le-a făcut o farsă celor care practicau jogging în parcul din centru. Gardienii i-au oprit pe alergători, spunându-le că tocmai a fost votată o lege, cărora dacă nu i se conformează, vor fi amendaţi. Gardienii spuneau că legea impune încadrarea alergătorului în limita de 6 km/h, nici mai mult, dar nici mai puţin. Motivul? O altă viteză ar fi deranjat veveriţele din parc, aflate în perioada împerecherii.
1 Aprilie, ZIUA PĂCĂLELILOR. Ziarul "Irish Times" a anunţat în 1995 că Disneyland negociează cu guvernul rus privind achiziţionare trupului lui Lenin în vederea expunerii lui, cu tot cu mausoleu, în parcul de distracţii din Paris.
1 Aprilie, ZIUA PĂCĂLELILOR. Revista "New Mexicans for Science and Reason" spunea într-un articol, publicat în 1998, că autorităţile statului american Alabama intenţionează să schimbe valoarea numărului Pi din 3,14, pe care o considera "necreştină", în 3,0, "valoare conformă cu Biblia". Autorităţile din Alabama au început să fie bombardate cu scrisori şi telefoane de protest din toată lumea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu