"Ziua Părinților de Îngeri", marcată pe 15 octombrie. Consiliere psihologică gratuită pentru părinții care și-au pierdut copiii

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Guvernul ar putea aproba azi normele metodologice de punere în aplicare a legii care prevede instituirea zilei de 15 octombrie ca "Ziua Părinților de Îngeri".

Printre proiectele de acte normative care ar putea fi incluse în şedinţa Guvernului României de astăzi, 9 octombrie, se numără și unul care prevede "aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a prevederilor Legii nr.186/2024 privind instituirea zilei de 15 octombrie ca Ziua naţională de comemorare a copiilor decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani". Astfel potrivit, potrivit actului normativ, ziua de 15 octombrie este intitulată "Ziua Părinților de Îngeri".

Ședinţele de consiliere psihologică pentru părinţii care și-au pierdut copiii

Analizând proiectul de hotărâre de Guvern observăm că acesta are ca scop principal instituirea unor nome metodologice pentru stabilirea modalității în care se decontează şedinţele de consiliere psihologică pentru părinţii copilului decedat în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, care sunt sau nu sunt asiguraţi în sistemul de asigurări sociale de sănătate la data decesului acestuia.

Prin urmare, părinții care își pierd copiii în urma unui eveniment tragic vor avea parte de consiliere psihologică gratuită, asigurată de către psihologi atestați de Colegiul Psihologilor din România, în specialitățile profesionale psihologie clinică, consiliere psihologică, psihoterapie, organizaţi în cabinete individuale de psihologie, societăţi civile profesionale de psihologie, cabinete asociate.

De câte ședințe vor putea beneficia părinții

Ambii părinți se vor putea înscrie în acest program pe baza recomandării medicului de familie, precum și a raportului de evaluare întocmit de psiholog la prima ședință efectuată. Aceștia vor putea hotărî dacă își doresc să efectueze ședințele individual sau în cuplu. Totuși, important de menționat este faptul că, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern,  numărul de ședințe de consiliere psihologică este de 10 indiferent dacă acestea se efectuează individual ori în comun, fiind inclusă și ședința de evaluare în care se întocmește raportul inițial.

În cazul în care până la finalizarea celor 10 ședințe intervine un nou deces, legea prevede că numărul de ședințe se prelungește corespunzător, fără depășirea perioadei de 6 luni de la data ultimului copil decedat.

Decontarea ședințelor de consiliere psihologică va fi făcută  de către agenția pentru plăţi şi inspecţie socială judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul fiscal, denumită în continuare agenţia teritorială, la solicitarea psihologilor.

Actele necesare

Pentru decontarea serviciilor de consiliere, psihologii vor trebuie să depună la agenţia teritorială următoarele documente:

a) copie după recomandarea medicului de familie;

b) copie după actul de deces al copilului/fătului;

c) copie după certificatul de naștere pentru situația copilului/copiilor decedat/decedați la naștere
ai cărui părinte/părinți pot beneficiari ai serviciilor de consiliere psihologică;

d) cerere de decontare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1;

e) actul de identitate al psihologului;

f) extrasul de cont al formei de exercitare a profesiei;

g) atestatul de liberă practică al psihologului, în termen de valabilitate;

h) certificatul de înregistrare a formei de exercitare a profesiei împreună cu anexa la acesta,
emisă de către Colegiul Psihologilor din România;

i) declaraţie pe propria răspundere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2;

j) lista beneficiarilor serviciilor de consiliere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3;

k) raportul de evaluare prevăzut la art. 2 alin.(2), al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4.

Documentele vor trebui depuse în format electronic pe platforma electronică ori se transmit la adresa de e-mail comunicată de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. Ulterior, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii documentelor, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin agenţiile teritoriale, va deconta sumele aferente serviciilor de consiliere psihologică prestate, prin virament în conturile bancare ale entităţilor în care îşi desfăşoară activitatea solicitanţii.
 

Condiții

Decontarea serviciilor de intervenţie se asigură în următoarele condiţii:
 

a) costul unei şedinţe de consiliere psihologică este de maximum 150 de lei;
 

b) durata unei şedinţe de consiliere psihologică este de 50 de minute;
 

c) numărul maxim al şedinţelor de consiliere psihologică este de 10 şedinţe;
 

d) perioada maximă de derulare a şedinţelor de consiliere psihologică este de 6 luni de la data
decesului copilului.
 

Decontarea ședințelor de consiliere psihologică se efectuează pentru fiecare şedinţă, indiferent dacă acestea se efectuează individual sau, în același timp pentru ambii părinți.
 




Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel