Ziua Poliţiei de frontieră la ITPF Oradea, cu 13 avansări în grad

Ziua Poliţiei de frontieră (24 iulie) a fost sărbătorită luni de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea şi Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" Oradea într-o şedinţă festivă, având invitaţi şi trei generali din structurile ungare omoloage.

13 poliţişti de frontieră au fost avansaţi în gradul profesional următor, înainte de termen, pentru merite excepţionale.

"Sărbătorim azi împlinirea a 155 de ani de când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a unificat trupele de grăniceri de dincoace şi dincolo de Milcov şi 20 de ani de când s-a înfiinţat arma poliţiei de frontieră, din 4 iunie 1999. Cu această ocazie, doresc să le transmit tuturor colegilor mei numai gânduri bune. Ei sunt primii care întâmpină cetăţenii care tranzitează frontiera României, motiv pentru care noi trebuie să fim acei ambasadori ai României de la porţile de intrare ale ţării. Le transmit putere de muncă, să fie corecţi, cinstiţi şi amabili cu toată lumea", a declarat, pentru AGERPRES, inspectorul şef al ITPF Oradea, Marin Bondar.

Evenimentul festiv a avut loc la Sala "Gheorghe Miclăuş" din cadrul Şcolii de Pregătire a Agenţilor de Poliţie de Frontieră "Avram Iancu" Oradea, unica şcoală din ţară care pregăteşte agenţi de frontieră. Au fost prezenţi reprezentanţi din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne şi ai celorlalte structuri subordonate ITPF Oradea, precum şi reprezentanţii poliţiei ungare. Trei generali au reprezentat structurile de frontieră de la graniţă, din Hajdu Bihar, Bekes şi Csongrad. Fiecare dintre ei au primit câte o plachetă aniversară.

"Colaborarea româno-ungară este foarte bună, a fost apreciată şi la cel mai înalt nivel. Noi suntem deschişi la colaborare, la fel ca şi colegii noştri de peste graniţă, astfel încât orice problemă s-ar ivi, aceasta se rezolvă împreună", a punctat Marin Bondar.

După citirea mesajului inspectorului general al Poliţiei de Frontieră Române, Adrian Popescu, la manifestare a luat cuvântul prefectul judeţului Bihor, Ioan Mihaiu şi directorul Şcolii "Avram Iancu", Ionel Hotnoga.

"Cariera pe care v-aţi ales-o nu este una tocmai uşoară, ţinându-vă adesea departe de cei dragi, de unele privilegii ale vieţii civile. Iar vântul, ploaia, gerul şi arşiţa cu care vă confruntaţi apărând graniţele ţării îşi pun în mod cert amprenta asupra dumneavoastră. Cu toate acestea, ele sunt doar câteva exemple dincolo de care înţelegeţi să vă respectaţi jurământul de credinţă faţă de România şi faţă de poporul român", a subliniat prefectul.

Ioan Mihaiu a apreciat calitatea muncii depuse de lucrătorii ITPF Oradea, având în vedere cele 21 de puncte de trecere a frontierei, care asigură 67% din lungimea frontierei de vest cu Ungaria.

În cadru festiv au fost avansaţi în gradul profesional următor, înainte de termen, pentru merite excepţionale, 13 poliţişti de frontieră, cinci ofiţeri şi opt agenţi, care au avut rezultate deosebite în combaterea migraţiei ilegale, contrabandei cu ţigarete şi a traficul ilicit cu produse de tutun. De asemenea, a fost avansat în gradul profesional următor înainte de termen un ofiţer de poliţie din cadrul Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu". Alţi 14 poliţişti de frontieră au fost felicitaţi în public şi recompensaţi cu mulţumiri scrise pentru îndeplinirea în condiţii foarte bune a activităţii de serviciu.

Festivitatea s-a încheiat cu un moment artistic prezentat de poliţiştii de frontieră care fac parte din Ansamblul "Stelele Bihorului".

Ziua Poliţiei de frontieră va fi marcată, în cursul săptămânii, la nivelul I.T.P.F. Oradea prin mai multe competiţii în diverse domenii: Turneul de fotbal Cupa "Zilei Poliţiei de frontieră" 2019, la Socodor, în judeţul Arad, Concurs de pescuit, a XII-a ediţie 2019, la Balta Paleu şi un concurs culinar la Valea lui Mihai

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel