Ziua porților deschise la MAI. Lucian Bode: Am petrecut o zi cu energie bună, cu multă veselie și curiozitate din partea celor mici / Foto

Sursa foto: Facebook Lucian Bode
Sursa foto: Facebook Lucian Bode

Ministerul Afacerilor Interne a organizat, miercuri, cea de-a XIII-a ediţie a evenimentului „Ziua Porților Deschise pentru Copii”, organizat în contextul sărbătoririi Zilei Internaționale a Copiilor. 

 

 

Publicitate

Aproximativ 5.000 de copii, părinți și bunici au avut ocazia să vadă biroul ministrului și să își facă poze din celebrul balcon al clădirii MAI. Cei mai mici vizitatori au fost încântați să vadă drapele și uniforme de epocă, să primească specimene de cărți de identitate și de permise de conducere, precum și să participe la tombole cu premii potrivite vârstei, se menționează într-un comunicat MAI.

„Ziua porților deschise la MAI a ajuns la cea de-a XIII-a ediție. Este un eveniment care a devenit tradiție și este modul nostru de a sărbători împreună Ziua Internațională a Copilului.

Am petrecut o zi cu energie bună, cu multă veselie și curiozitate din partea celor mici care au venit în număr mare alături de părinți și bunici să descopere lumea fascinantă a polițiștilor, jandarmilor, pompierilor - lumea MAI.

Ne bucurăm că le-am oferit, chiar și pentru o zi, copiilor această șansă și le mulțumesc angajaților MAI care au pus mult în suflet în organizare, oferindu-le celor interesați, de la mic la mare, surprize și momente inedite”, a scris pe Facebook Lucian Bode.

Unul dintre copii a preluat, sub forma unui joc, funcția de ministru de Interne, în locul lui Lucian Bode.

„Și pentru că o zi specială cere și momente speciale, am avut un joc de roluri intitulat “ministru pentru o zi” în care, în mod simbolic, un copil talentat și curajos, David Dobrincu, a preluat comanda Ministerului Afacerilor Interne.

David, deși are vârsta de 12 ani, ne-a impresionat pe toți cu istețimea și dezinvoltura lui, calități exersate de-a lungul timpului prin apariții publice în diverse emisiuni, videoclipuri muzicale și roluri în seriale TV.

La vizita pe care am făcut-o împreună la standurile structurilor MAI, „ministrul pentru o zi” s-a acomodat rapid cu tehnica de intervenție și chiar a trasat directive clare subordonaților.

Ne vom aminti cu plăcere peste ani de astfel de evenimente care ne apropie și ne ajută să ne spunem povestea din spatele uniformelor.

Le mulțumesc tuturor copiilor pentru că ne fac viețile mai frumoase cu sufletul lor curat. Avem o responsabilitate uriașă față de generațiile viitoare - să le fim alături pe drumul vieții, să-i călăuzim cu înțelepciune și să ne asigurăm că trăiesc în siguranță.

La mulți ani, dragi copii! Să vă bucurați la maxim de acești ani frumoși și să aveți o viață lipsită de griji!”, a transmis Lucian Bode.

VEZI ȘI: MAI, discuții cu sindicatele care amenințau cu greva. Ce decizii s-au luat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel