Ziua României pe Broadway

ICR New York susține, și în acest an, Festivalul Ziua României pe Broadway (Romania Day on Broadway).

Cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Ziua României pe Broadway va avea loc duminica, 14 mai 2017, în New York, pe Broadway (între Liberty Street și Battery Park / Bowling Green Plaza). Orele între care se va desfășura evenimentul: 10:00 AM – 5:00 PM. Evenimentul este realizat împreună cu Fundația non-profit ZIUA USA (condusă de domnul Ștefan Minovici).

Pe scena festivalului, vor lua cuvântul: doamna Ioana Gabriela Costache — consul general al României la New York, și doamna Mihaela Istrate, care va transmite un mesaj din partea ICR adresat participanților, români și americani, la acest eveniment de tradiție al comunității româno-americane din New York și zonele învecinate.

Ca în fiecare an, festivalul va fi dedicat valorilor și tradițiilor culturale românești. Sunt invitați artiști, dansatori, muzicieni și mesteșugari din diverse zone ale țării noastre. 

(w670)

În cadrul acestui festival de mare vizibilitate, în inima Manhattan-ului, Festivalul Ziua României pe Broadway, împreună cu ICR New York, va prezenta publicului american și internațional spectacolul de dans tradițional românesc susținut de opt călușari din cadrul Ansamblului folcloric “Maria Tănase”, din Craiova. De asemenea, pe scenă vor mai evolua: Valeria Arnăutu, Gheorghe Gheorghiu, George Rotaru, Brândușa Covalciuc, Ciprian Cocalia, Grupul Banatul, Roadrunners, Cosmina Badea, Abigail Budac, Ionela Bangala, Beatrice Andrei, Viorica Elena Onuț și designerul Ionela Bran.

Mai bine de 25.000 persoane sunt așteptate să participe la festival, într-un cadru autentic românesc, dar și într-una din cele mai frecventate zone ale metropolei americane, care atrage un număr imens de turiști din toată lumea. 

(w670)

Constituit, în 1992, ca un continuator al marelui ansamblu “Nicolae Bălcescu”, din Craiova, în intenţia de a da o expresie scenică diversităţii folclorului oltenesc şi, în acelaşi timp, folclorului din toate zonele României, Ansamblul folcloric “Maria Tănase a obţinut, de-a lungul anilor, un binemeritat succes şi renume atât în ţară, cât şi în străinătate.

Transpunerea în scenă, cu cea mai mare grijă, a jocurilor tradiţionale şi promovarea cu consecvenţă a cântecului popular autentic au făcut din Ansamblul folcloric “Maria Tănase” unul dintre cele mai reprezentative şi valoroase colective artistice ale genului din România.

Coregrafia a fost semnată, pe rând, de maestrul Marin Badea, maestrul Puiu Vasilescu, iar apoi de coregraful Marin Stîrcu, a căror experienţă a fost preluată de valorosul maestru de dans, Ionel Garoafă, care conduce secţia de balet, formată din 22 de dansatori, cu un profesionalism aparte, dintre care opt călușari vor veni la New York, la evenimentul menționat.

Valoarea Ansamblului folcloric “Maria Tănase” a fost recompensată la festivalurile naţionale, dar şi internaţionale (Grecia, Egipt, Franţa, Italia, Germania, Spania, Bulgaria, Iugoslavia, Turcia şi Iran).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel