EXCLUSIV  Ziua Unirii. Iohannis, obligat să stea în aceeași tribună cu ”penalii”. Cum va muta președintele

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis, premierul Sorin Grindeanu, președinții celor două Camere, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, liderii partidelor parlamentare, miniștri au fost invitați de Consiliul Județean Vrancea la sărbătoarea Unirii, care are loc, an de an, la Focșani, în 24 ianuarie.

Președintele CJ, Marian Oprișan, a confirmat pentru DCNews trimiterea invitaților, ”așa cum s-a făcut de fiecare dată, către toată lumea”. Pe lângă defilarea Armatei, ceremonia va mai cuprinde o scenetă de teatru, care reconstruiește momentul istoric aniversat, discursurile oficialităților și, evident, Hora Unirii.

Două tabere, acțiune comună

La Ziua Națională, președintele Klaus Iohannis a refuzat să stea lângă ”penalii” din PSD/ALDE. Președinția nu a invitat nici liderii de partid, nici persoane cu funcții oficiale (președintele Senatului, primarul general al Capitalei). Gestul politic asumat de Klaus Iohannis era făcut în plină campanie electorală. Poate, după victoria zdrobitoare a PSD/ALDE, Klaus Iohannis va trece peste embargou. Ar fi prima ocazie când cele două tabere participă la o acțiune comună la care nu îi obligă imperative constituționale, cum s-a întâmplat la depunerea jurămintelor, de către miniștrii cabinetului Grindeanu.

Pe de altă parte, Klaus Iohannis s-ar afla la Focșani și Iași în calitate de invitat al Consiliilor Județene (conduse de PSD). Acest aspect ar putea fi invocat ca o scuză pentru electoratul ”taliban” de Dreapta, care ar dori menținerea boicotului, dacă președintele dorește să atenueze conflictul cu electoratul PSD, participând alături de Dragnea la ceremonie.

[citeste si]

O mișcare spectaculoasă pe care ar putea s-o facă președintele ar fi să refuze tribuna oficială, în care vor sta liderii PSD/ALDE și să meargă în mulțime, așa cum  au făcut Dragnea și Firea, la București. Riscul ar fi ca publicul pro-PSD să se manifeste ostil la adresa președintelui. Traian Băsescu a fost intens huiduit la Focșani și Iași, cu ocazia zilei Unirii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel