Ministerul Apărării Naționale organizează luni, 11 noiembrie, cu prilejul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații, ceremonii militare și religioase în București și în garnizoanele în care există unități militare care au executat misiuni în teatre de operații.
Publicitate
În Capitală, de la ora 11.00, la Monumentul Eroilor căzuți în Teatrele de Operații și pe teritoriul României, din Parcul Tineretului, va avea loc o ceremonie militară și religioasă, vor fi depuse coroane de flori și va fi înmânat Drapelul de luptă Comandamentului Componentei Terestre „General Alexandru Cernat”.
***
Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru simbolistica ei - intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistițiului între Puterile Antantei și Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial și se creau condițiile necesare realizării, în țara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Semnificația acestei zile pentru Armata României este legată și de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogarași, primul militar român decedat în teatrul de operații din Afganistan.
În perioada 1996-2022, România a pierdut 31 de militari în misiunile executate în teatrele de operații, iar alți peste 200 au fost răniți.
***
Comandamentul Componentei Terestre „General Alexandru Cernat” este o structură de comandă de nivel tactic a Statului Major al Forțelor Terestre.
De la înființare (01.11.2003) și până în prezent, Comandamentul a dezvoltat un cadru structural adecvat care susține realizarea interoperabilității funcționale cu structuri de tip comandament (naționale și multinaționale) dislocate pe teritoriul național, în context aliat, coaliție sau cooperare bilaterală.
Ziua Veteranilor a fost instituită prin Legea nr.150/2014, privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celor decedați.
Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru simbolistica ei - intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial şi se creau condiţiile necesare realizării, în ţara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Semnificaţia acestei zile pentru Armata României este legată şi de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român decedat în teatrul de operaţii din Afganistan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu