Ziua veteranilor - Nicolae Ciucă, omagiu militarilor români ucişi în lupte

Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, le-a adus un omagiu, luni, celor 30 de militari români care şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţiuni din 2003 şi până în prezent.

El a participat la o ceremonie militară şi religioasă dedicată Zilei veteranilor, în cadrul căreia a subliniat că eroismul militarilor români decedaţi în misiuni externe "au făcut ca România şi Armata României să fie apreciate în întreaga lume".

"11 noiembrie a devenit prin tradiţie o zi cu o însemnătate deosebită pentru militarii Armatei României. Este ziua în care cinstim şi onorăm faptele de vitejie ale camarazilor noştri, veteranii teatrelor de operaţii, cei care prin profesionalismul, curajul şi dedicarea dovedite în ultimele decenii în misiunile desfăşurate în cele mai dificile teatre de operaţii au făcut ca România şi Armata României să fie apreciate în întreaga lume. Dar aceste fapte de vitejie au fost, din păcate, plătite cu sânge - 30 de camarazi pierzându-şi viaţa departe de ţară. Memoria faptelor lor de vitejie va rămâne pentru noi o datorie de onoare de a reaminti tuturor că sacrificiul lor nu a fost în zadar. Ei vor rămâne veşnic în inimile noastre, eroi intraţi mult prea devreme în istorie, cărora le datorăm recunoştinţă şi respect", a declarat Nicolae Ciucă, la evenimentul care a avut loc la Monumentul eroilor căzuţi în teatrele de operaţii şi pe teritoriul României din Parcul Tineretului din Bucureşti.

Ministrul Apărării a adus un omagiu şi militarilor români căzuţi la datorie în timpul Primului Război Mondial, despre care a spus că a fost "una dintre cele mai sângeroase conflagraţii în care omenirea a fost implicată".

"În toată Europa, în această zi se comemorează faptele de eroism ale militarilor căzuţi la datorie în timpul Marelui Război. Este o zi de recunoştinţă pentru noi toţi şi un moment de pioasă reculegere în memoria lor. 11 noiembrie 1918 este ziua în care armele au amuţit în Europa. Se încheia, după patru ani de război, una dintre cele mai sângeroase conflagraţii în care omenirea a fost implicată - Primul Război Mondial. Şi atunci Armata Română a plătit un tribut greu în luptele de pe frontul răsăritean împotriva armatelor Puterilor Centrale. Peste 330.000 de militari români au căzut în sângeroasele bătălii de la Turtucaia, Valea Jiului sau în luptele din jurul Bucureştiului. La Mărăşti, Mărăşeşti ori Oituz, Armata Română a spus 'Pe aici nu se trece!'. Şi nu s-a trecut. Militarul român a pus atunci mai presus de el fiinţa neamului românesc", a subliniat el.

Consolidarea încrederii românilor în Armata noastră

Nicolae Ciucă a dat asigurări că în calitate de ministru va pune umărul "la consolidarea încrederii românilor în Armata noastră".

"România se află într-o poziţie strategică foarte importantă şi nu este singură la masa deciziilor vitale. Am demonstrat că suntem partener serios, de încredere şi că ne respectăm angajamentele asumate. Alături de bravii noştri veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial scrieţi istoria acestei ţări şi sunteţi un exemplu pentru noi toţi. Vă mulţumim pentru tot ceea ce aţi făcut şi faceţi pentru noi, vă preţuim sacrificiul şi vă asigur că ne străduim, prin toate demersurile, să fim la înălţimea aşteptărilor dumneavoastră legitime şi să vă arătăm respectul care vi se cuvine. Pe mulţi dintre militarii răniţi în teatrele de operaţii am avut posibilitatea să îi cunosc personal. Ei sunt dovada că nimic nu este imposibil şi că poţi lupta pentru destinul tău, când poate nu mai ai nimic de pierdut. Aceşti militari reprezintă, în stare pură, adevăratul spirit de luptător, coeziunea echipei şi solidaritatea umană. Sperăm ca exemplul lor să ne motiveze pe toţi să ne îndeplinim idealurile, să devenim mai buni şi mai puternici, să ne depăşim limitele", le-a transmis ministrul participanţilor la Ziua veteranilor.

Cu acest prilej, Ciucă le-a dat asigurări militarilor aflaţi în misiuni sau care se pregătesc să plece în misiuni că "prioritatea conducerii ministerului este aceea a asigurării condiţiilor necesare îndeplinirii misiunilor lor", referindu-se la condiţiile de muncă şi cele de viaţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel