Daniela Simulescu a vorbit despre zodia pentru care săptămâna 7-13 octombrie este una foarte bună, în care nu are nevoie de validarea exterioară.
”Cât a fost Pluto retrograd v-a ținut pe loc în ceea ce privește evenimentele din 2008 încoace, dar de acum vă dă binecuvântarea. Mi-am făcut treaba, știi ce-i de făcut, depinde doar de tine, pentru că Pluto are darul acesta de a fi precum un microscop care se uită în subconștientul nostru, în sufletul nostru și descoperă lucrurile de care ne este cea mai mare teamă, lucrurile de care ne ferim, lucrurile pe care le ascundem și față de noi înșine.
Dar Pluto ar și darul de a scoate și lucrurile care ne fac să putrezim pe dinăuntru, dar noi nu știm, că le ținem undeva ascunse și avem impresia că nu se întâmplă nimic cu ele”, a spus astrologul DC News și redactor-șef Astrosens, în cadrul horoscopului din săptămâna 7-13 octombrie.
”Îmi place săptămâna acesta pentru voi. Chiar dacă suntem în sezonul eclipselor și sunteți destul de afectați, vi se întâmplă multe lucruri, îmi place pentru că Venus, guvernatoarea voastră face trigonul cu Marte și cred că poate să aibă efecte pe plan financiar, pot fi și cheltuieli, dar pot fi și bonusuri. Sau găsiți voi metoda prin care în săptămâna ce urmează să rămâneți cu mai mulți bani în buzunar, vă ajută cineva, nu mai dați banii pe ceva, se întâmplă tot feluri de lucruri care vă ajută pe plan financiar.
După care, gândiți-vă că Soarele din semnul vostru face trigonul cu Jupiter. Teoretic, trebuie neapărat să vă iubiți, să vă apreciați, să vă valorificați și încă ceva, să nu mai așteptați validarea celorlalți. Voi sunteți cineva, sunteți capabili și fără să vă spună alții. Dacă vă spune cineva: Da, îți stă bine rochia aia. Voi să credeți că vă stă bine cu acea rochie/acel costum doar pentru că vă spun alții. Dar ce vă faceți când vă duceți la altcineva și vă zice că nu vă stă bine? Tu nu mai știi ce să crezi. Unul mi-a zis că îmi stă bine, celălalt că nu. Și te întrebi: Oare îmi stă bine cu rochia asta, oare să o port? Pentru că există atât de multe îndoieli, nici nu îți permiți să scoți rochia din șifonier să o pui pe tine, deși tu te simți bine în ea. Părerile celorlalți, zilele ce urmează, nu contează. Contează doar prima interacțiune cu rochia/costumul. O aduceți în oglindă, vă uitați și dacă aveți o mulțumire, o bucurie, voi trebuie să vă validați. Voi cu voi, când scoateți piciorul din casă. Nu așteptați validarea celorlalți, ci așteptați validarea voastră. Care să vină dintr-o ipostază, dintr-un alter ego.
Creați-vă un alter ego. Este una dintre recomandările pe care vi le pot face. Să vă creați un alter ego, o altă voce, dar aceea care să fie corectă, să nu exagereze cu nimic și să vă dea încredere în propria persoană.
Ce mai am de reamintit pentru voi este faptul că Pluto își oprește retrogradarea în casa a patra. Iar pentru mulți dintre voi, din 2008 încoace, schimbările din punct de vedere imobiliar cred că au fost destul de radicale. V-ați mutat, v-ați dezrădăcinat, ați plecat din țară, ați pierdut foarte mulți oameni din familie, divorțuri, separări, ruperi, acum trebuie să faceți pace cu ceva ce s-a întâmplat din 2008 încoace”, a mai spus Daniela Simulescu.
Mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu