Începând de astăzi, 22 decembrie, conform zodiacului solar, începe Zodia Capricorn, cea de-a zecea din zodiac.
Zodia Capricorn e o zodie feminină de pământ, predominant practică, materială, guvernată de planeta Saturn, începe din 22 decembrie şi se încheie pe 20 ianuarie.
În mitologia romană, Saturn reprezenta puterea supremă, tatăl tuturor zeilor. Simbolizează disciplina, responsabilitatea, eficienţa, perseverenţa şi răbdarea. Ca semn de pământ, nativul din Capricorn este profund legat de acesta şi nu întâmplător se spune despre el că este cu picioarele pe pământ, la propriu şi la figurat.
Cei care fac parte din zodia Capricorn au un puternic simţ al moralităţii şi rigurozităţii, acestea fiind două dintre calităţile pe care îşi bazează preceptele despre lume şi viaţă. Respectă ierarhiile sociale şi cere şi celorlalţi respectarea cu sfinţenie a acestora.
Cel născut în Capricorn, aparent rezervat şi rece, este pasionat de tot ceea ce îl înconjoară. Îşi cunoaşte cu exactitate locul pe care trebuie să îl ocupe în societate şi depune toate eforturile pentru a-l ocupa.
Relaţiile sale au un anume subiectivism, ele fiind fie de supunere necondiţionată, fie de inflexibilitate. Standardele sale de viaţă sunt contradictorii: predominante în ceea ce priveşte viaţa materială şi insignifiante în domeniul sentimental.
În cadrul zodiacului, semnul Capricornului este opus Racului, care îşi canalizează toată atenţia asupra familiei, în timp ce Capricornul este preocupat mai mult de statutul social. Zodia Capricorn reprezintă a zecea zodie pe cercul zodiacal clasic european (care cuprinde 12 zodii).
Piatra mistică - onixul
Ziua norocoasă - sâmbăta
Numerele norocoase - 2 şi 8
Culori norocoase - verde închis
Simţul cel mai dezvoltat - pipăitul
Alimentele benefice: dieta sa trebuie orientată spre rădăcinoase, alimente bogate în calciu, alimente ce cresc în pământ (cartofi, morcovi), alimente de culoare închisă spre negru: ridichi, cireşe, stafide etc.
Pe bărbatul Capricorn îl interesează să aibă totul: să cucerească inimi, să facă o carieră strălucită, să aibă un partener de încredere, să educe copiii în spiritul rigorii şi al logicii implacabile. Este timid, dar puternic şi dur, de o tenacitate deosebită. Acest nativ trăieşte în permanenţă la limita puterilor sale şi niciodată nu cere ajutor. Destul de rezervat în manifestările sale sentimentale, nu e nici pe departe un romantic. Este sensibil şi are nevoie nativ de linişte şi armonie.
Copiii săi primesc cea mai bună educaţie, în spiritul principiilor sale de viaţă la care năzuieşte neîncetat. În variante negative, bărbatul Capricorn devine cu timpul irascibil, încăpăţânat şi intolerabil. Deseori se risipeşte într-o serie de acţiuni inutile şi devine destul de greu de comunicat cu el.
Pe primul loc, în preocupările femeii Capricorn, sunt profesia şi poziţia socială. Este capabilă să folosească eficient tot ce vede, aude sau învaţă, pentru a-şi atinge scopul propus şi nu se lasă învinsă de diverse obstacolele, potrivit www.venus.org.ro, citat de Agerpres. Este sobră şi rezervată, muncitoare şi o bună organizatoare, având încredere în forţele proprii. Nu acordă importanţă bărbaţilor lipsiţi de ambiţie şi care nu tind spre o situaţie materială foarte bună sau către un prestigiu deosebit.
Este ambiţioasă, hotărâtă şi perseverentă, calităţi care nu îi diminuează simţul prudenţei. Întotdeauna găseşte ceva frumos pentru a adăuga imaginii sale, reuşind să nu treacă neobservată. Ajutorul ei este întotdeauna binevenit, căci cel mai adesea este calificat şi bine intenţionat. Îşi creşte copiii cu multă dragoste şi grijă, încercând să le inoculeze puţin din tenacitatea care o caracterizează. Trebuie să evite neîncrederea în propriile acţiuni faţă de copiii săi şi să urmărească atent nevoile acestora.
Copilul născut în zodia Capricorn este conştiincios, responsabil şi sensibil şi pune foarte mult preţ pe impresia făcută celor din jurul său. Este ambiţios şi are nevoie de asigurări permanente încă de la începutul vieţii. Este inteligent, are o fire bună şi miloasă, motiv pentru care se solidarizează repede cu cei defavorizaţi într-un sens sau altul, încercând să-i ajute în mod eficient.
Copiilor zodiei le place natura şi sunt pasionaţi de sporturile în aer liber. Într-un grup, au tendinţa de a lua comanda şi chiar de a exercita o anumită autoritate asupra celorlalţi copii, după cum menţionează copilul.ro, citata de Agerpres. Vor reuşi să se descurce singuri în viaţă de la o vârstă precoce. Ştiu să îşi asume responsabilităţi şi să îşi poarte singuri de grijă. Armele redutabile ale copiilor născuţi în Capricorn sunt excelentul simţ de organizare, stăpânirea de sine şi dorinţa de autodisciplină.
Compatibilitate cu alte zodii
Excelentă (100%) - Taur, Fecioara
Bună (80%) - Peşti, Scorpion
Delicată, riscantă (60%) - Berbec, Balanţa
Dificilă, dar interesantă (50%) - Rac
Nerecomandabil (10%) - Vărsător, Săgetător
Personalităţi de pe mapamond născute în zodia Capricorn: Johannes Kepler, Ioana d'Arc, Louis Pasteur, Isaac Newton, Benjamin Franklin, Richard Nixon, Henri Matisse, Anne Bronte, Ava Gardner, Joan Baez, Elvis Presley, Marlene Dietrich, Janis Joplin, Adriano Celentano, Kevin Costner, Michael Schumacher, Stipe Mesic, Adolf Windaus, Humphrey Bogart, Annie Lennox, Donald J. Russell, Victoria Principal, Jason Marsden, Lorenzo de Medici, Robert Duvall, Umberto Eco, Nicolas Cage, Lara Fabian.
Personalităţi din România născute în zodia Capricorn: Mihai Eminescu, Horia Deleanu, Matei Alexandru, Mihai Stoian, Rodica Negrea, Doina Melinte, Nicolae Kirculescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Vasile Crăiţă Mândră, Sanda Ladoşi, Nicolae Linca, Ştefan Cacoveanu, Ioan Alexandru, Vasile Boerescu, Nicolae Ţic, Gheorghe Dinică, Emil Brumaru, Emil Gârleanu, Romică Ţociu, Emmanuel Pache-Protopopescu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu