Horoscop săptămânal. Astrologul Daniela Simulescu vine cu detalii pentru o zodie.
Mercur va face în perioada următoare trei aspecte de temut. Un careu cu Saturn(12 iunie), o conjuncție cu Soarele(14 iunie) și încă un careu, de data aceasta cu Neptun(17 iunie). Cu alte cuvinte, zodia în care se află Mercur are în față o săptămână plină de încurcături, încercări și teste.
Este vorba de Gemeni. Încă de luni, vor întâmpina limite, obstacole, oameni care le sunt potrivnici. Suprasolicitarea, atât mentală, cât și fizică, va fi greu de gestionat. Pe urmă, acești nativi vor pierde din vedere unele detalii importante și s-ar putea să facă greșeli greu de corectat. Iar, la finalul săptămânii, se vor trezi într-un ocean de confuzie și haos, din cauza căruia se vor lăsa influențați de oameni dubioși și vor lua decizii pe baza unor năluci.
Astrologul Daniela Simulescu le recomandă Gemenilor sau celor cu ascendentul în Gemeni să nu alerge după mai mulți iepuri, să nu creadă că tot ce zboară se mănâncă și să nu fie naivi atunci când merg la o negociere.
Se pare că Jupiter, Marele Benefic, tranzitează acest semn și aduce și păsuire din partea astrelor. Dar nu una absolută.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News