O zodie trebuie să fie extrem de atentă înainte să ia o decizie în luna mai.
„Au trecut sărbătorile și este cazul să privim viața și din perspectiva materială, nu doar din cea spirituală. Luna Mai este una în care fiecare dintre noi ar trebui să își facă bilanțul, în care vom deveni contabili sau în care ne vom da seama de falimentul personal. Dacă nu ați fost pragmatici și calculați, acum este momentul să o faceți că dacă nu, nu sunt vești bune. Luna Nouă din Taur de pe 5 mai și Luna Plină din Scorpion din data de 19 mai, alături de tranzitele Soarelui, al lui Venus, Mercur și Uranus în Taur, ne readuc pe nepregătite față în față cu situația portofelului sau a contului bancar. Unde socoteala dă cu plus, este de bine. Unde dă cu minus înseamnă că nu avem respect pentru siguranța noastră", a precizat astrologul DCNews, Daniela Simulescu.
O zodie trebuie să fie extrem de atentă înainte să ia o decizie în luna mai. „Partenerul vine cu idei năstrușnice care presupun și investiții din partea ta. Te vei trezi că situația financiară nu mai este așa cum credeai. Artificiile financiare nu îți vor ieși deloc, așa că verifică de două ori înainte de a lua o decizie importantă”, a spus Daniela Simulescu despre zodia Scorpion. Previziunile sunt valabile pentru toată luna mai.
În altă ordine de idei, Lilith sau Luna Neagră a intrat în Pești, unde va sta până pe 27 ianuarie 2020. „Astăzi, Lilith sau Luna Neagră a intrat în Pești și va sta aici până pe 27 ianuarie 2020, când va intra pentru nouă luni în Berbec. Da, da, da, știu. Toată lumea se îngrozește de Lilith. Și asta pentru că niște misogini au apucat să îi scrie povestea. În mitologie, Lilith a fost prima femeie a lui Adam, înaintea Evei, o femeie egală lui, adică independentă și autonomă. Se hrănea și se apăra singură. Și pentru că Adam nu a reușit să o supună, Universul (aka scriitorii misogini) i-au oferit-o pe Eva să își facă o familie, un rost cu ea. Și astfel, Lilith și-a văzut de viață în continuare: adică să fie femeia amazoană. Dar Adam a rămas întotdeauna obsedat de ea.
În astrologie, Lilith este un punct virtual dat de orbită lunii, opus unui alt punct, denumit Priap. Lilith reprezintă obsesia majoră, iar Priap este trauma de care fugim din tot sufletul. Cu Lilith în Pești, până la începutul anului viitor, vom vrea să renunțăm la tot ce ne ține pe loc, să evadăm, să fugim. Dar Priap în Fecioară ne va zice că vom face asta doar dacă facem curățenie, la propriu și la figurat, în viața noastră.
Și până la urmă nimic nu este întâmplător. Ce avem noi în mai și în noiembrie 2019? Da, alegeri. Și noi vrem să ne lipsim de ce nu ne face bine. Deci să trecem la curățenie!", a transmis Daniela Simulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News