Pentru o zodie urmează o perioadă foarte importantă.
„Trigonul de luni vă ajută din plin! Pentru că anul 2022 va fi important pentru voi din punct de vedere profesional și pentru că Venus e în Casa 5 și Jupiter e în Casa 9, m-aș gândit la ce aș mai putea să învăț. Poate vreți să discutați altfel, să scrieți altfel, să vă îmbunătățiți în general. În locul vostru, indiferent de vârstă, m-aș gândi la ce aș mai putea să învăț. Poate cunoașteți oameni noi și veți avea o altă perspectivă. Este o perioadă bună pentru cursuri, documentare, călătorii.
Mai mult, trigonul de luni vă sprijină și pe partea romantică. Poate o să faceți și o declarație cuiva. Grijă la relațiile cu familia, pot fi mai tensionate”, a spus Daniela Simulescu, astrolog DCNews și redactor șef Astrosens, despre Gemeni și cei cu ascendent în această zodie.
Daniela Simulescu a vorbit despre modul în care Luna Nouă în Fecioară ne influențează viața.
„Când mai vorbim de energia Fecioarei mai vorbim de simplitate, de minimalism. În goana noastră să trăim bine, să avem de toate, nu ne dăm seama că avem dulapul plin de tot felul de borcănele – dar sunt curioasă dacă ne uităm dacă a mai expirat ceva, le lăsăm acolo, așa le lăsăm și în timpul vieții. Se adună lucruri în casă, haine, obiecte”, a transmis ea, într-o emisiune DC NEWS.
„În loc să ne facem spațiul mai aerisit, să ne simțim mai bine când vedem, să fie pentru noi, nu pentru ceilalți, totul pleacă de la aerisire, de la simplitate, de la minimalism. Este vorba «Mai puțin este mai mult». Acum contează să fie cât mai puțin. De ce să ai tot felul de bibelouri, tot felul de mileuri cum era pe vremuri? Țin și eu minte cum erau dulapurile pline. Acum nu vă plac dacă sunt mai goale, nu vă fac să vă simțiți bine?”, a adăugat Daniela Simulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu