ZOE PETRE a MURIT. "A plecat profesorul nostru admirat și iubit"

Zoe Petre, fost consilier prezidențial, a murit. Anunțul a fost făcut de Departamentul de Istorie antică, Arheologie, Istoria Artei.

"În această dimineață a plecat dintre noi doamna Zoe Petre, Profesorul nostru admirat și iubit. Despre ceea ce a însemnat pentru noi, despre darurile spirituale pe care le-am primit de la ea ca studenți și colegi vom depune mărturie, cu recunoștință și emoție, întotdeauna. Sit Tibi Terra Levis", a transmis Departamentul de Istorie antică, Arheologie, Istoria Artei.

Zoe Petre era internată de mai multă vreme la Spitalul Elias. Miercuri a apărut informația în presă că era internată pe secția de Terapie Intensivă.

La 1 decembrie 1996, Zoe Petre a fost numită în funcția de consilier prezidențial pe probleme de politică internă și externă al Președintelui României, Emil Constantinescu și coordonator al Departamentului de Politici Publice al Președinției României. A îndeplinit aceasta funcție până la data de 21 decembrie 2000, când a fost eliberată din funcție după ce Emil Constantinescu a părăsit postul de președinte al României.

[citeste si]

Zoe Petre este născută în 23 august 1940. În urmă cu câteva zile a împlinit 77 de ani.

La aflarea cumplitei vești, Membrii Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei au transmis un mesaj de condoleanțe.

"Membrii Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei au aflat cu profundă îndurerare despre dispariţia doamnei profesoare Zoe Petre.

Zoe Petre (n. 23 august 1940, București – d. 1 septembrie 2017, Bucureşti), istoric, a fost decan al Facultății de Istorie a Universității din București în anii 1990-1996 şi consilier prezidențial pentru politică internă și externă al preşedintelui Emil Constantinescu, în anii 1996-2000. Era fiica a lui Emil Condurachi (1912-1987), cumnatul matematicianului Grigore C. Moisil (1906-1973).

Urmând, ca şi tatăl său, studiul antichităţii, în anul 1978, a obținut titlul științific de Doctor în istorie, cu teza „Formarea ideologiei democratice în Grecia antică", conducător științificfiind prof. dr. acad. Dionisie M. Pippidi. Din 1961 a predat istorie antică la Facultatea de Istorie, devenit șef al Catedrei de Istorie Antică și Arheologie, lector în 1978 şi profesor universitar în 1990.

Membru fondator al Alianței Civice în 1990, doamna Zoe Petre a fost o susţinătoare a restaurării monarhiei constituţionale: „un rege n-ar fi avut nevoie de campanie electorală, deci cel puţin din acest punct de vedere am fi putut evita îndatorarea României din anii electorali." („Adevărul", 2010)

Născută în ziua de 23 august, doamna profesoară Zoe Petre a căutat să restabilească adevărul despre actul din 1944, explicând că, dacă nu capitulam, „Armata sovietică intra în București ca armată de ocupație. Schimbarea făcută de Rege la 23 August a evitat un dezastru. ...gândiți-vă ce s-ar fi întâmplat dacă România devenea teatru de război? Toată România?" -  a fost mesajul transmis de Membrii Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel