Zona euro salută intenţia Croaţiei de a adera la moneda unică

Croaţia a trimis scrisoarea de intenţie pentru a intra în ERM II (mecanismul ratelor de schimb - n. r.), anticamera pentru aderarea la moneda unică, a anunţat luni seară şeful Eurogrup, Mario Centeno, transmite Reuters.

Mecanismul ERM II prevede ca evoluţia cursului de schimb al monedei ţării candidate să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat timp de doi ani înainte de adoptarea euro.

Cel mai tânăr stat membru al Uniunii Europene speră să intre anul viitor în mecanismul ERM II, pre-etapa trecerii la moneda unică, iar BCE şi Comisia Europeană vor monitoriza implementarea angajamentelor Croaţiei. Dacă BCE şi cele 19 state membre ale zonei euro îşi dau acordul, ar putea adera la euro cel mai devreme în 2023.

Angajamentele oferite de Croaţia în scrisoare au fost salutate de miniştrii de Finanţe din zona euro, a declarat Mario Centeno la o conferinţă de presă.

La rândul său, comisarul pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă, Pierre Moscovici, a apreciat că decizia autorităţilor de la Zagreb reprezintă "un vot de încredere în moneda euro".

În scrisoarea sa de intenţie, Croaţia şi-a expus angajamentele pe care urmează să le îndeplinească în următoarele 12 luni. Ele se referă la menţinerea pe calea cea bună a stabilităţii sistemului financiar şi bancar, performanţe fiscale pozitive, cooperare solidă cu BCE şi măsuri structurale pentru îmbunătăţirea climatului de afaceri, a declarat săptămâna trecută ministrul croat de Finanţe, Maric Zdravko.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel