Incendiile de pădure din Grecia sunt considerate cele mai mari înregistrate vreodată în Uniunea Europeană.
Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, estimează că incendiile de vegetație din acest an vor depăși 150.000 de hectare, inclusiv cele din pădurea Dadia, zonă protejată de rețeaua europeană Natura 2000, scrie Agerpres, citând AFP.
Zonele devastate de incendii ”vor depăşi 1.500.000.000 de metri pătraţi” (1.500 de kilometri pătraţi, sau 150.000 de hectare, n.r.), inclusiv incendiul din pădurea Dadia”, a declarat premierul în cadrul unei dezbateri în Parlament pe tema acestor evenimente devastatoare.
Criticat de partidele de opoziţie de stânga, premierul conservator a dat din nou vina pentru acest dezastru pe ”condiţiile extreme ale crizei climatice” şi pe durata prelungă a valului de căldură care a lovit ţara în iulie, urmate de "vânturi uscate şi calde".
Dezastrul a provocat săptămâna trecută moartea a 20 de persoane, majoritatea migranţi, în departamentul Evros situat la frontieră, unde se află parcul natural Dadia, din care peste 81.000 de hectare au fost devastate până în prezent, potrivit Observatorului european Copernicus (EMS).
Protejată de reţeaua europeană Natura 2000, pădurea Dadia este cunoscută în întreaga lume drept habitat sau loc de hibernare pentru specii de păsări de pradă.
Potrivit experţilor, incendiul a provocat deja ”un dezastru ecologic” şi economic în departamentul Evros, care marchează graniţa greco-turcă şi este unul dintre cele mai sărace din această ţară.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat marți că incendiul de pădure este ”cel mai mare incendiu de pădure înregistrat vreodată în UE”, iar blocul comunitar mobilizează aproape jumătate din aripa sa de luptă împotriva incendiilor pentru a-l combate.
În prezent, UE apelează la o flotă de 28 de avioane - 24 de avioane de apă și patru elicoptere - furnizate de țările membre pentru a ajuta la combaterea incendiilor din blocul comunitar și din țările vecine, transmite BSSNews.
Citește și: Pompierii români din Franța și Grecia sunt în misiune de peste 96 de ore
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu