Ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, a subliniat că România este "unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi militari şi economici ai Statelor Unite în Europa".
România este unul dintre cei "mai apropiaţi" aliaţi militari şi economici ai Statelor Unite în Europa, a afirmat ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, cu prilejul aniversării, duminică, a 140 de ani de relaţii diplomatice între două ţări, scrie Agerpres.
El a reamintit, citat într-un comunicat al Ambasadei SUA în ţara noastră, că, în această zi, în 1880, predecesorul său, Eugene Schuyler, agent diplomatic şi consul general a fost recunoscut ca reprezentant oficial al Statelor Unite în România.
"În luna noiembrie a aceluiaşi an, preşedintele Rutherford B. Hayes l-a primit pe colonelul Sergiu Voinescu, trimis special al viitorului Rege Carol, la prima misiune diplomatică a României în Statele Unite. De atunci până în prezent, ţările noastre s-au apropiat. După căderea comunismului în 1989, România a considerat Statele Unite partener şi prieten. În 1997, ţările noastre au devenit parteneri strategici; în 2004, România a devenit stat membru NATO. Această relaţie continuă să aducă beneficii ambelor ţări în prezent. De la militari care colaborează umăr la umăr în toată lumea pentru a ne proteja libertăţile, la vizita unei echipe medicale româneşti în Alabama, pentru a-i ajuta pe americani în timpul pandemiei de COVID", a afirmat Zuckerman.
"Poporul român nu are prieten mai bun decât poporul american şi, în numele americanilor şi al preşedintelui Trump, îţi mulţumesc, România, pentru cei 140 de ani de prietenie şi cooperare. Mulţi înainte!", a transmis Zuckerman.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News