Vizitele regelui Charles al III-lea în România ar putea ajuta extrem de mult turismul de la noi din ţară.
O spune Excelenţa Sa Andrew Noble, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti, care afirmă că există deja zvonuri în Marea Britanie că România ar fi noua Toscana.
"Majoritatea britanicilor nu ştiu că regele vine în România, pentru că întotdeauna, aproape întotdeauna sunt vizitele private. Dar în România ştiţi care este efectul lui şi are o popularitate, dacă pot să spun aşa, care este imposibil de crezut dacă nu ai văzut reacţia populaţiei la adresa lui. Înseamnă că el este un reprezentant al tuturor britanicilor care au venit în această ţară şi apreciază ceea ce este România. Şi Majestatea Sa vorbeşte despre iubirea sa pentru ţară şi, evident, dovezi din care iubeşte această ţară. Şi asta are un efect asupra românilor, pentru că românii sunt foarte critici la adresa lor, şi ei au ambiţie şi ambiţiile nu toate au fost umplute până acum. Dar el apreciază cât de mult a făcut România deja. Dacă pot să spun aşa, probabil că este o greşeală pe scală regală, dar împărtăşesc cu regele această perspectivă a unei Românii neschimbate, pentru că el a început implicarea sa cu România chiar din anii '80. El a scris împotriva sistematizării lui Ceauşescu şi a pledat pentru păstrarea patrimoniului român. Deci, el şi eu am început în aceeaşi perioadă, şi Majestatea Sa apreciază câte s-au făcut în România şi câte au făcut românii. Şi cred că mulţi români astăzi cred că schimbările majore au fost făcute de străini sau de instituţiile internaţionale în România. Dar, în aprecierea mea, este că au fost făcute de români, pentru români, în România şi asta ar trebui să creeze o sursă de încredere şi de putere în ţară cu care puteţi să continuaţi aceste reforme şi creştere a economiei, a societăţii şi a egalităţii între cetăţenii români, care mai este un aspect unde e puţin de făcut", a declarat E.S. Andrew Noble, în emisiunea "Brilliant", realizată de Loredana Negrilă la Televiziunea Română, conform Rador.
"Credeţi că este Majestatea Sa, regele Charles al III-lea, cel mai bun lobbyist în materie de turism pe care îl are România?", a fost întrebat ambasadorul.
"Într-un sens da, dar numai pentru o piaţă destul de restrânsă în Marea Britanie, pentru că în Marea Britanie aproape nu se ştie că vine aici, dar cei care au legături cu nivelul lui şi se zvoneşte că România este noua Toscana, aceste zvonuri au avut efectul lor. Şi, sigur, în acest an a fost o publicitate mult mai mare pentru vizita lui aici. Dar avem nevoie, într-adevăr, de o politică de turism pentru România, care afectează şi piaţa mai importantă şi care va impulsiona o nouă industrie pentru turism de iarnă, de exemplu. În anii '80, turiştii britanici au venit la Poiana Braşov pentru schi, iar astăzi nu se întâmplă, ei se duc în Bulgaria. Oamenii britanici nu vin la malul Mării Negre în România, dar sunt foarte puţini britanici care vin la Festivalul Enescu. Cred că şi aici România are rezerve enorme, care pot fi folosite mai bine ca să atrageţi mai mulţi oameni din toată lumea ca să facă cunoştinţă cu această ţară de glorii, ţară de dor", a mai spus Noble.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News