Urmărește emisiunea live


Simona Halep i-a uluit pe comentatorii americani cu punctele reușite - VIDEO

Simona Halep a făcut un meci perfect în turul secund de la Toronto, pe care l-a câștigat fără drept de apel în fața fostului lider mondial Jelena Jankovic, scor 6-3, 6-4. Numărul 3 WTA s-a remarcat prin mai multe puncte spectaculoase pe care le-a reușit de-a lungul partidei. Cel mai frumos dintre ele s-a consumat la scorul de 6-3, 1-0, în momentul în care sportiva noastră se afla la serviciu, iar reacţia spectatorilor şi a comentatorilor americani a fost grăitoare.

MECIUL SIMONA HALEP - ANGELIQUE KERBER POATE FI URMĂRIT LIVE AICI

Pe lângă faptul că a impresionat cu serviciul şi nu i-a lăsat niciun break adversarei, Simona Halep a surprins şi prin desele veniri la fileu. A câştigat toate schimburile la plasă, cinci la număr, iar cel care poate fi văzut mai jos este fantastic şi aduce aminte de execuţiile lui Roger Federer, un maestru al voleurilor, scrie prosport.ro. Simona Halep a trimis un smash timid, returnat impecabil de Jankovic, sub fileu. Stopul româncei a fost însă ireal, punând-o în dificultate pe sârboaică. A urmat un vole drive al româncei, blocat de Jelena, şi un vole câştigător care a generat vacarmul pe centralul de la Toronto: "Senzaţional! Reflexe superbe din partea Simonei Halep", au exclamat comentatorii de la postul BT Sport. 

Simona Halep are ocazia să facă deliciul publicului canadian din nou, joi seară, atunci când o înfruntă pe Angelique Kerber (Germania, locul 11 WTA), după ora 20:00, în faza optimilor de finală ale turneului de categorie Premier dotat cu premii totale de peste 2,5 milioane de dolari.

Vezi și: SIMONA HALEP, după ce s-a calificat în OPTIMI la TORONTO: ”Am jucat cel mai bun tenis al meu”


Iată rezumatul meciului Simona Halep - Jelena Jankovic:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel