Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, i-a dat o replică dură unuia dintre liderii Partidului Naţional Liberal, pe tema construcţiei de autrostrăzi.
Ioan Rus spune că i-a explicat "o dată, de o sută de ori" şefului CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, ce se va face în legătură cu autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş, iar dacă acesta tot nu a înţeles, nu îi rămâne decât să îi demonstreze "cu evidenţele că nu are dreptate".
"Am discutat cu Cristian Adomniţei zilele trecute, i-am explicat şi dânsului. A fost, vineri, o echipă de la Ministerul Transporturilor la Iaşi, care a explicat exact ce facem, cum facem. Eu cred că afirmaţia lui Adomniţei că e o minciună, că nu se face (autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş - n.r.), este o chestiune ce ţine de un politicianism de joasă speţă şi, până la urmă, va trebui să renunţe şi dânsul la acest lucru, în faţa evidenţelor.
Dacă după ce i-am explicat o dată, de o sută de ori ce facem, că aşa este în regulă, aşa avem şi resurse ca să şi facem ceva, tot nu a înţeles şi tot stă pe astfel de poziţii, atunci nu ne rămâne decât să îi demonstrăm cu evidenţele că nu are dreptate. Dânsul are dreptul să o ţină aşa, în direcţia aceasta, care este, fără îndoială, nefundamentată", a declarat Ioan Rus.
Potrivit acestuia, drumul expres satisface nevoile de infrastructură pe următorii zece ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu